~Monica Sumalan: „Dincolo de constelaţii“

Ne-am  ridicat deasupra tuturor chiar şi atunci când  curcubeul  s-a rătăcit în marea inimii noastre.

Ne-am privit umbra chiar şi atunci când ultima speranţă fusese pierdută.

Noi şi iubirea.

Iubirea ca o rază a dimineţii.

Uneori ne opresc dureri fără număr,uneori uităm de tot şi toate.

Iubirea   ,ne-a dat puterea să  privim spre soarele dimineţii,iubirea ne-a dăruit puterea de a înfrunta neputinţa şi dezolarea.

Noi şi iubirea.

Gândul de a ne putea privi umbra, dincolo de constelaţii.

Ne învăluim trupul în tăcere, in primăvară şi speranţă.

Am sorbit clipele,şi ele s-au prefacut în fire de iarbă ,în iarba cea verde a câmpiei.
************

Dincolo de constelaţii ,dincolo de timp ,dincolo de noi.

Iubirea ne-a dat puterea de a spera în lumină atunci când totul părea pierdut.

Ne-am privit umbra cu credinţă .Şi atunci am simţit iubirea prelungă şi mistuitoare,  cufundându-se pentru totdeauna în adâncurile fiinţei noastre.

MONICA SUMALAN