Câteva momente foarte importante din istoria Danei B.

cum creşte iarba printre cruci tot astfel eu…

1.

calul negru şi deloc nărăvaş pe care l-am primit la 10 ani în dar de la tatăl meu

nu i-am dat un nume şi nu l-am iubit niciodată voiam o bicicletă

am străbătut cu el în galop de vreo câteva ori câmpul de la marginea oraşului

apoi l-am uitat

mi-am adus aminte de el când la 13 ani am căzut de pe bicicleta iuliei m.

şi acum

2.

serile din adolescenţă când marta vecina mea cea matură şi roşcată îmi povestea despre bărbaţi

despre cum gândesc ei despre cum funcţionează mecanismele lor ciudate

despre cum trebuie să îi priveşti şi să taci în prezenţa lor

o ascultam şi creştea în mine mirarea

era fată bătrână scria poezii niciun bărbat nu o iubea

nu am înţeles-o niciodată

nici măcar acum

3.

o seară de prin ’90 sau ’91 când am luat trenul spre cluj dintr-un bucureşti pe care îl iubeam

prietenii mei cascadorii plecaseră în lume departe

mi-am spus atunci că nu am să ies niciodată din ţară

seara în care am părăsit bucureştiul a fost la fel de ciudată

ca toate serile în care m-am reîntors mai apoi în românia

din paris edirne budapesta chişinău roma şi câte alte şi alte oraşe îndepărtate

pe care nu le voiam şi la care am renunţat fericită

de fiecare dată spunând că e ultima întoarcere ultimul drum

ultima călătorie

la fel îmi spun şi acum pregătindu-mă să plec la toamnă în haiti

4.

visul din copilărie

un bătrân cu plete şi haină albă pe umeri

stând pe o piatră strălucitoare în mijlocul unui drum plin de praf

ce faci tu aici l-am întrebat ce faci tu aici

el s-a ridicat şi mi-a spus drumul este semnul tău dinspre naştere nu îl ocoli

şi nu l-am ocolit

5.

a treia nuntă a mea când fără de veste m-am ridicat din mijlocul nuntaşilor

am ieşit afară şi nu m-am mai întors

ţin minte că era o noapte cu lună plină

undeva departe peste munţi se aprindeau focuri la marginea pădurilor

6.

ziua de astăzi când scriu despre mine de parcă nu aş fi existat niciodată

DANA BANU

Lasă un comentariu

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • mai 2024
    L M M J V S D
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou