~Dana Banu: „De ce scriu?“

De ce scriu? iată o întrebare pe care am tot amânat până acum să mi-o pun. În primul rând trebuie să recunosc, nu cred în valabilitatea pe termen nelimitat a răspunsului pe care l-aş putea oferi. Lista de motivaţii se poate schimba de la o zi la alta.

Au fost zile când am scris din nevoia acută de exprimare, de comunicare, inventam un cititor ideal şi îi scriam, aparent nimic mai simplu.

Au fost alte zile când am scris ca o încercare de apropiere faţă de mine însămi, îmi scriam mie, scriam doar pentru mine.

Zile când am scris pentru prieteni, pentru moarte, pentru bucurii mărunte, pasagere, pentru vreun bărbat pe care l-am iubit sau pentru un anotimp oarecare, pentru o zi frumoasă care pur şi simplu îmi părea mie deosebită deşi nu se întâmplase nimic deosebit în istoria personală sau pentru o noapte de boală sau chinuri sufleteşti.

Dacă stau bine şi mă gândesc la mine îmi pare că scriu dintotdeauna, nu mă văd existând decât ca autor. Scrisul e ceea ce mă defineşte ca om.

Mai ştiu că port în mine o imensă iubire pentru semenii mei. Oamenii m-au fascinat întotdeauna şi cred că tocmai de aici începe adevărata scriitură. Restul ţine de talentul care se cultivă prin lectură şi mult exerciţiu.

Scriitorul e în primă instanţă un om care ştie să dăruiască, un om care luminează prin intermediul cuvintelor sale.

Scriu pentru că am credinţa vie că acesta este singurul drum pe care îl pot duce cu sinceritate până la capăt.

Când nu voi mai avea această credinţă voi deveni un om sfârşit.

DANA BANU