Anca Negru: „Imaginarul şi imaginaţia o teoretizare“

Imaginaţia este resortul, mecanismul plurimorf, dinamic şi activ al afect-intelectului, elemente definitorii şi ansamblu formativ al sinelui-individual.

Sinele individual prin afectiv, raţional şi afectiv-raţional creează, dobândeşte şi dezvoltă imaginarul ca produs-efect al cauzei secundare-imaginaţia. Ca şi cauză secundară, imaginaţia este imanentă individului, subiectivă, relativă şi relativizantă, deşi produsul-efect, imaginarul, reprezintă infinitul, nemărginitul creator şi purtător de sensuri. Imaginaţia este relativă şi relativizantă întrucât pe de-o parte, sinele individual cu propriul, specificul lui inerent – cauza primă – este, la rândul lui, relativ, dependent de limite, limitări şi delimitări unice, personale, pe de alta imaginarul ca produs-efect se supune instrumentelor (cuvinte, imagini etc) ce relativizează şi sunt relativizante în sine.

Imaginaţia este, mai departe, subiectivă şi subiectivizantă de vreme ce ţine de esenţialul natural uman (afect-intelect) şi este impoziţionistă pentru că supune şi constrânge realului subiectiv toate realităţile lumii obiective, transcendentale, ideale, potenţiale, virtuale, etc.

Specificul, propriul individual îşi găseşte manifestarea supremă în imaginar care, neavând graniţe de niciun fel, transcende, transgresează sau aprofundează prin gând, sentiment sau gând şi sentiment Universul intrinsec şi extrinsec.

Nemărginirea imaginarului este, însă, inexprimabilă în totalitatea şi deplinătatea ei atât ca intensitate, cât şi ca formă, adică principial şi instrumental-practic.

Instrumentele imaginarului fie ele imagini,  cuvinte, sau orice altceva sunt în sine insuficiente şi deficiente. Deficienţa în exprimare, transmitere sau comunicare şi receptare a imaginarului unui sine individual spre un alt sine individual limitează atât esenţial, cât şi formal.

O altă consecinţă a deficienţei practice a imaginarului este subiectivizarea permanentă şi inevitabilă a lui ca produs-efect al imaginaţiei-cauză secundară de către sinele individual-receptor al imaginarului transmis. Cei doi subiecţi (sine individual-sine individual) sunt impoziţionişti prin natura umană esenţială, văd, percep, concep, înţeleg, simt prin mecanismele implicite şi explicite ale afect-intelectului unic, particular, personal.

Distingem trei tipuri de imaginar în funcţie de implicaţiile lui substanţiale:

1. imaginarul afectiv care redă cumulul senzorial şi emoţional individual, creând şi dând fiinţă şi esenţă sentimentelor, senzaţiilor, trăirilor noi, vii, intensificate.

2. imaginarul reflexiv este creatorul, fiind apanajul raţionalităţii pure, de idei, teorii, valori, ierarhii, sistematizări şi clasificări mentale.

3. imaginarul intuitiv este suma, încununarea individului ca reprezentare şi entitate afectiv-mentală. Este creator de gânduri şi trăiri deopotrivă, sau, mai bine spus, de simbioza gând-sentiment, unitatea sintetică a omului ca esenţializare şi fiinţare fiind exprimată integral, deplin, atingând dimensiuni infinite şi variate în nuanţe.

În concluzie, imaginaţia ce cuprinde sfera afectului şi raţionalului, se exprimă parţial sau total în produsul-efect, imaginarul, căpătând plurimorfie şi plurisemantism, intensitate şi frecvenţă, durată şi adâncime. 

ANCA NEGRU