~Monica Sumalan: „Chemarea înaltului“

În oglinda lacurilor sufletul unei păsari se oprise sa soarbă linistea.

Era o linişte  a adâncurilor tulburată doar de muzica vântului.

Se oprise să mai privească o dată în urmă .

********

Conta ceea ce ea reuşise să strangă în inimă.Atâta viaţă,atâta durere şi freamăt.

Sufletul nu se liniştise şi atunci il rugase pe Dumnezeu să îi atingă aripile.

Dumnezeu  ii alinase durerile şi o privea cu seninătate ca o creaţie desăvârşită.

********

O pasăre maiastră .Şi dorul  creştea cu fiecare clipă. În inima ei solitară  avea atâta iubire şi lacrimă.

Şi acum în oglinda lacului işi privea tulburarea , fericirea şi tristeţea strînse laolaltă .

********

Se oprise să mai privească o dată în urmă.

********

A simţit răzvrătirea ,tăcerea ,solemnitatea fiinţei umane  .

A atins Cerul cu aripile ei,a cuprins clipa trecutului şi a prezentului.Erau acolo toate.Zâmbetele dăruite de Creator în clipa Primordială,semnificaţia trăirii şi a sacrificiului.Semnificaţia  desăvârşită a dragostei eterne.

********

Viaţă,dăruire şi freamăt

MONICA SUMALAN