~Mahmoud Djamal: „Păstorul de stânci“

PĂSTORUL DE STÂNCI

deşi n-am fost niciodată

păstor

precum majoritatea  profeţilor

mă visez

în fiecare noapte

cu turme de stânci în spate

păscând valuri

iar eu

nu fac nimic altceva decât

să agit apele cu mâna

atunci când le aud behăitul

deşi nu m-am adăpostit vreodată

într-o peşteră

nici într-un mormânt

în fiecare dimineaţă

după ce-mi adorm stâncile

mă ridic din mine

pipăindu-mi creştetul…
______________

EPITAFUL

din umeri mi se ridică două stoluri

de păsări

migratoare

pasionate de trasat linii şi cercuri

câteodată formează cu arca din capul meu

cruci şi semiluni

stele cu şase unghiuri

în arca mea geme o femeie-n travaliu

nu e prima sa naştere nici nu va fi ultima

o dată a născut un munte o să vă miraţi

dar chiar aşa a fost

a două oară a născut o sabie

atât de lucioasă parcă era ruptă din soare

nerăbdător sunt

abia aştept să mă nască şi pe mine însumi

să mă aşeze lângă fraţii mei alaptându-mă

până mi se vor întoarce stolurile în umeri

sunt regele apei acum

la comanda mea i se mişcă valurile

când obosesc o usuc bătând din palme doar

o transform în mormânt şi mă înfig în el

iar mâna dreaptă o ridic deasupra

ca un epitaf pe care scrie Dumnezeu

un epitaf  cu vârful necuibărit încă…
_______________

CERC

azi am stat în genunchi

şi am privit un trifoi

ce-şi înfigea

rădăcinile-n pământ

bătând din aripi

am ridicat o piatră

şi am trasat cu ea

un cerc

în jurul tălpii

azi am aşezat un ou

în palmă

şi l-am mângâiat

până am adormit în el…
_______________
ABURI

mama

mătură prin curtea casei

ridică  o vrabie moartă

din grămada de frunze

mângâindu-i aripile

mama

îmi aduce un ceai fierbinte

îşi trece palma

prin firele mele de păr albe

tăcând

din cană

se înălţau atâţia aburi spre cer…
_______________
DOLIU

îţi citesc frumoasa moarte

când zidurile

îşi reglează tonul

ca pe o tensiune oscilantă

cu câte o icoană

câte o mână tremurândă

privindu-ţi rochia de mireasă

luciul pantofilor

dornici de trepte

de o caldă descălţare

în palmele mele

se desfac

atâţia maci să-ţi spună

un singur cuvânt

doar unul singur

şi să se închidă la loc

într-o roşie tăcere

îţi citesc frumoasa moarte

şi păşesc

printre sâmburi în căutarea ta…
_______________
COACERE

cu atâta precizie

se trasează această linie

între pupila ta

şi luciul din lanţurile

ce-ţi răsună ritmic

între glezne

la intervale egale

dându-ţi un răgaz

să-ţi asculţi geamătul

iar ecranul

aproape cât un cer

e atât de senin

încât ţi se vede

fiecare picătură de viaţă

în timp ce

se izbeşte de pământ

precum un bob de grâu

destul de copt…
_______________
HAIKU-URI

ziduri înalte-

doar tăcerea-n jur pictând

aripi şi umbre.

liniştea nopţii-

saltul broaştei în baltă

leagănă luna.
********

stea în cădere-

doar zgomotul pietrelor

în prăpastie.
********

sălcii plecate-

pe albia râului

o lună plină.

călugăriţă-

pe veşmântul negru cad

fulgi de zăpadă.

MAHMOUD DJAMAL