~George Vasilache: „Cuvintele iubirii“

CUVINTELE IUBIRII

Te priveam când întâia oară

Am simţit un cărbune aprins

Şi un freamăt prelung m-a atins

C-a o dulce-adiere de seară…

Am simţit cum sclipeşti înspre mine

Într-un tandru şi aievea vis

Ce o splendidă lume-a deschis

În mirajul unei ochi de copile…

Şi-n zadar am pornit să te caut

Undeva… într-o vale adâncă…

Şi acolo săpat pe o stâncă

Te-am vegheat, căci aveam să te aflu.

_________________
ETERNUL NESFÂRŞIT

Într-o lacrimă senină

E o undă ce suspină,

O durere fără leac

Şi uitată peste veac.

În amarul unei morţi

Ce ne-nsoţeşte pe toţi

E-un fior ce nu sfârşeşte

Şi nu poate-a se-nţelege

E un zâmbet trist, crispat

Ce nu poate fi uitat

Şi-o suflare cu-al ei duh

Care pleacă în văzduh.

Dar scânteia cea divină

Şi mereu de viaţă plină

Se înalţă liniştit

În eternul nesfârşit.

GEORGE VASILACHE