~Al. Florin Ţene: „Un poet matur – Dinu Virgil“

De devenit

Un poet al spiritului încărcat de religiozitate, ce toarnă în Cuvânt o cruce mai moale sau lumina cununii cu spini, este Dinu Virgil în volumul De devenit, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007. Confesia lirică se mulează foarte bine pe un ingenios scenariu liric, construit lucid. De aici provine şi confesia frenetică a unei experienţe insolită în poezia clujeană, o parabolă a renaşterii prin izbăvire, un volum care redeschide poeziei noastre gustul pentru alegoria spirituală:Cântau cocorii străpungând nelumina/Şi Petru stătea ascuns după oase, /Soarele se ridica mai rotund ca retina, /Inmuiat în sângele ce-a vis amiroase. (Biblică). Visceralul resimte cerebralitatea ca presiune a trăirii interioare. Sevele fiinţei se adresează divinităţii, în plasma vieţii, nealterată de canonul existenţei:Doamne, cât mai am de devenit!/M-am născut prea târziu/când deja inima pământului/era înveşmântată-n cuvinte. (De devenit). Poemele sunt construite polifonic, iar în melodicitatea lor interioară consună ritmurile fiinţei, ale cosmosului şi ale dumnezeirii, sugerând o renaştere a spiritului în viziuni iluzorii:Prin grădina plină de iluzii/Nu mai este loc de îndoieli, /Trăim cu teama unui destin prăbuşit/Imbrăcând speranţa în haine de gală. (Desculţ printre iluzii).

Apocalipsa feerică în care descifrăm sugestii benedictine o regăsim într-o lume închipuită, prin fuziunea umanului cu efluviile primare, reorganizată într-un haosmos, care este, simbolic, eul:Extras din lume, /m-aş socoti mai bun, /dar n-aş avea ce face/cu-atâta eu, /şi-aş rugini/de-atâta gelozie pe mine. . . (Eu).

Extazul, iluminarea, reîntoarcerea în spaţiul arhaic al satuluui, sau trăirea în lumea automatizată, transfigurarea în forme ale exorcismului şi mântuirii fiinţei, printr-un fel de frământare interioară de tip rimboldian a simţurilor, toate acestea captează fizionomia tentaculară a lumii lui Dinu Virgil. Acestea încăpând într-o Neconsumată bucată de viu ce este:Impletire de suflet pe albă lumină/Murmur de veghe în stepa lumească/Autorul te-ncepe şi-un timp te termină/Fiorul din tine, dă Doamne să crească. (Literatura). Acest poem fiind un ars poetica

Noua carte a lui Dinu Virgil ne redescoperă un poet de o înaltă sensibilitate şi profundă vibraţie, ea se constituie într-un poem liric al inteligenţei, o confesiune sinceră în faţa propriului eu, cu chipul răsfrânt în icoană.

AL. FLORIN ŢENE