~Tania Ramon: „A mai fost odată o ploaie“

A FOST ODATĂ O PLOAIE
Ca ploaia ce-şi îndeasă, lichidă, amăgirea

Pe sticla ce-o respinge crezând c-aşa-i iubirea:

O beznă ce se încântă din colţuri înspre sine

Compactă, uniformă, cu salutări de bine.

Cu degete de apă îmi picura dulceagă-n

Privirea cea pierdută, furată ca de-un leagăn

S-o fâţâie, nu vântul, ci pasul care vine

mişcând uşor, aparte, acele şolduri pline.

Şi când retina-n joacă, prin ploaie iar se pierde

Brusc sunt de gheaţă, surprins cu mângâieri de

O răceală a ploii, în plină desfătare.

Şi îmi urăsc fereastra. Aşa flămândă-mi pare

Când îmi înghite ploaia şi gândul meu de stare.

Căci degetele ploii scutite de răbdare

Îmi numărau vertebre cu sărutări ce-abia

Le percepeam. Subtil era şi visul. Mă-mbia

Să las dusă privirea. Acum stă dreaptă-n leagăn,

Prea împletită-n vorbe şi cu elanul zdravăn

Să fâţâie, nu vântul, ci-n salutări de scenă

O beznă aplecată spre mine şi maternă

Ca sticla ce-o absoarbe crezând c-aşa-i iubirea:

O ploaie ce-şi îndeasă, lichidă, amăgirea.
15.04.2008

____________

BILETUL
în nopţile când te simţi
mai bătrână, şi ciudat
mai puţin înţeleaptă

linia dintre umbră şi penumbră
e la fel de subţire ca firul ce trece
prin urechile sufletului şi gata
te-a cusut de o insomnie

peretele trecut parcă prin ie
se lungeşte agale pe o pleoapă
şi ca un tocilar silit te îngână

umbra-şi aduce haremul cu ea
îţi coboară cerul, îţi întinde mărul
patu-ţi îmbarcă, trupul te-ncearcă
heghelii de cai te gonesc când le chemi

penumbra atât cât ţine pe ghem
în pervaz dimineaţa-si aşteaptă-
locul doi de când se ştie
are o gaură în piept

dar eu tot am luat acel bilet.
18.02.2008

_________________

DE CÂTE ORI

De câte ori ating petale, ating
se pare mătăsuri
şi portaluri se-nalţă pe drumul
care niciodată
nu are destinaţie.
Mă simt purtată printre preşuri
ţesute de vânt.
Nu-i acuz splendoarea pictată

de câte ori pământul l-ating.
Se pare că doar o dată
ţi-e dat fiorul de roză
cu spinul în sânge plantat
şi-apoi grădinarul boabei de lut încercată
braţele-ţi va umple
cu flori care au decedat.

De câte ori ating petale,
copacii-mi par îmbrăţişaţi.
06.04.2008

TANIA RAMON