~Victoriţa Duţu: Două poeme

SUFLETUL…

Sufletul meu parcă e un cerc alb
Gândurile curg libere
Ca niste pete de culoare albastre
Cercul meu e alb
Şi e atat de larg
Şi e atât de adânc
Albul acela parcă
Mi se desface în aripi
Uneori…
Când gândul e mai sălbatic
Ceva purpuriu începe să-mi
Nască în suflet
Ceva purpuriu…
Şi ceva alb, ca o sabie
Îmi taie de multe ori râul,
Râul meu de lumină
Şi apă …de lacrimi…
Când găndul sălbatic
Urlă şi strigă …
O floare albastra coboară
În cercul meu alb
Şi o mână care îi mângâie
Frunzele…şi o gură..
Care-i sărută petalele
Şi-mi rosteşte usor
Printr-un alt gând purpuriu
Îmbinat cu lacrimi albe
„Primeşte pacea copilă!”

____________________

EXISTA UN TU
la care lumea sa
priveasca
exista un Tu
in jurul caruia
lumea se roteste
El paseste tacut
catre fiecare privire
catre fiecare pas
si drumul lasat
in urma
devine lumina
VICTORIŢA DUŢU