~Maria Spătariu: „De la război la reportaj“

S-a spus în literatura de specialitate că primele reportaje care stau la graniţa literaturii sunt datorate călătorilor. O privire mai atentă asupra presei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, relevă faptul că la configurarea reportajului au contribuit şi însemnările celor care au fost martori ai Războiului de Independenţă şi ai Primului Război Mondial. Elemente de reportaj sunt prefigurate în scrisori ale militarilor şi ofiţerilor, în portrete ale celor căzuţi în luptă şi în relatări din zona de boi, publicate în presă română şi, în special, în cotidianul „Resboiul”. Din acest peisaj se delimitează însă primele scrieri ce au aşezat experienţa personală belică pe o structură narativă bine închegată. Acestea i se datorează lui George Topârceanu şi sunt rodul celor doi ani de război şi prizonierat din timpul primului război mondial. În 1916, George Topârceanu a fost mobilizat pe frontul de sud, a căzut prizonier şi a rămas în captivitate în Bulgaria până la începutul anului 1918. În acelaşi an, Topârceanu publica, în ziarul „Lumina”, serialul de reportaje Amintiri din luptele de la Turtucaia, pentru ca în 1919 să îl publice în volum, alături de cel de-al doilea ciclu de reportaje Pirin-Planina. Se constată astfel că Amintirile… respectă prima cerinţă a oricărui reportaj: aceea de a fi publicat într-un ziar.

George Topârceanu combină în multe din poeziile sale „impresionabilitatea şi pasiunea celui mai subiectiv liric cu observaţia pătrunzătoare a unui realist” (1). Aprecierea îi aparţine lui Garabet Ibrăileanu şi a fost făcută cu privire la lirica lui Topârceanu, dar fragmentele de proză, în general, şi reportajele de război, în special, relevă un autor cu aceleaşi veleităţi. Simţul acut al observaţiei, alternanţa constantă a planului exterior cu cel interior, capacitatea de a reda ceea ce a văzut şi ceea ce a trăit transformă cele două scrieri – Amintiri din luptele de la Turtucaia şi Pirin-Planina – în primele noastre ample reportaje de război. Deşi cele două scrieri sunt publicate de obicei în categoria memorialistică, exegeţii lui George Topârceanu subliniază apartenenţa lor la reportaj: „Această specie literară – reportajul literar – are în George Topârceanu unul din primii ei reprezentanţi”(2), consideră Mihail Iordache. În susţinerea acestor aprecieri vine chiar autorul, care subliniază: „Nu, de data asta nu pot, nu vreau să fac literatură. Voi arăta simplu lucrurile, aşa cum le-am văzut” (3). Această mărturisire poate fi completată şi cu verbul „a trăi” (Voi arăta simplu lucrurile, aşa cum le-am văzut şi le-am trăit) deoarece, cu intuiţie reportericească, Topârceanu ştie să îşi alcătuiască reportajele printr-o îmbinare a perspectivelor, de la interior la exterior, în ultima conjugându-se deopotrivă scene de război sau de lagăr cu descrieri de natură.

Imaginile terifiante din război şi din lagăr predomină cantitativ scrierea şi coboară cititorul în bolgiile infernului pentru că autorul nu pare să uite nimic din ceea ce a văzut: „Căutai cu ochii pe Mieluş. Stătea ghemuit, la câţiva paşi, cu barba în genunchi (…) îl ridicai de subţiori… dar era să-l scap din braţe când văzui ce are. O zburătură de obuz îi rupsese pântecele: intestinele îi atârnau pe jos…. cu mâinile tremurânde, el încerca să le adune, să le vâre la loc, în pântece, amestecate cu ţărână şi cu fire de iarbă uscată” (4). Ritmul alert al frazelor, penuria figurilor de stil, puse în antiteză cu mulţimea amănuntelor, creează impresia derulării acţiunii ca o succesiune de imagini filmate. În acest context, cititorul se transformă din simplu privitor în actant care ia parte la lupte, aude gloanţele şuierând, simte tortura setei şi foamei sau durerile cauzate de răni. La conturarea acestor senzaţii contribuie şi autorul care ştie să gradeze intensitatea acţiunii şi să întreţină suspansul: „Bietul Mieluşel, poate, presimţea el că n-o să-şi mai vadă ţiganca niciodată, dar nu presimţea ce moarte grozavă în aşteaptă…”(5).

În clipele de răgaz, George Topârceanu destinde ritmul şi consemnează secvenţe mai puţin obişnuite pentru reportajele de război. Un exemplu sugestiv în acest sens este cel al cântecului în prag de seară, construit din personificări, epitete şi metafore: „lemnul a ţipat în mâna lui, prelung, cu glas de durere, aproape omenesc. Şi un cântec de jale aprigă, o doină de-ale noastre a-nceput să înfioare văzduhul, răsunând poate întâia oară pe acele meleaguri străine. Cânta ţiganul, cu ochii strânşi, cu sufletul departe; şi din gene îi picurau lacrămi mari şi rare pe obrazul arămiu, pârlit de arşiţă şi uscat de suferinţi”(6). Merită subliniat faptul că, uneori, autorul dă cuvântul camarazilor de război, conferind mai multă autenticitate scriiturii, prin pluritatatea de perspective: ascultăm, astfel, mărturisirile şi îndoielile ţăranilor transformaţi peste noapte în soldaţi sau suntem părtaşi la peripeţiile unei evadări din lagăr.

Experienţe similare din prima conflagraţie mondială au stat în centrul unor însemnări de război publicate în ultimii douăzeci de ani în revista „Magazin istoric” sau, recent, pe website-ul www. memoria.ro. Aceste notaţii jurnaliere, fie ele lacunare, fie complexe, nu au fost scrise cu gândul publicării lor într-un ziar şi nu au pretenţia de se constitui în reportaje, dar ele sunt mărturii care incumbă elemente de reportaj şi care creionează imaginea războiului prin intermediul unui pluri-autor şi a unei multitudini de perspective. Din această categorie fac parte şi însemnările de război ale lui Camil Petrescu şi Octavian Goga.

Camil Petrescu a fost mobilizat la 1 august 1916, iar două săptămâni mai târziu a fost trimis pe front cu Regimentul 22 Infanterie. A participat activ la luptele din Transilvania, fiind rănit în luna noiembrie. După însănătoşire s-a reîntors pe front, iar în 26 iulie 1917 a fost luat prizonier şi dus în lagărele de la Sapronyek (Ungaria) si Plan (Boemia). A fost eliberat în aprilie 1918. Experienţa acestor ani a fost transpusă în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, fără ca a doua parte a romanului să se constituie într-un reportaj de război, sublinia G. Călinescu: „n-avem de-a face cu un reportaj despre război, ci cu o viziune personală a lui, cu un spectacol straniu, apocaliptic, de un tragic grotesc, asemănător cu tablourile primitivilor, narative, hilare, grave”(8). Mai puţin cunoscute sunt însemnările despre război ale lui Camil Petrescu, însemnări identificate în arhivele militare; stilul oficial, în consens cu cerinţele militare, fac ca ele să nu prezinte interes pentru reportajul de război.

Diferită este situaţia în cazul lui Octavian Goga, de la care ne-au parvenit atât poeziile inspirate de război cât şi Însemnări din zilele războiului nostru, un text fragmentar de câteva pagini, păstrat în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României din Bucureşti. Două amănunte merită subliniate: în primul rând, însemnările nu ne duc doar pe front, ci şi în birourile politicienilor şi diplomaţilor care hotărăsc soarta ţării; în al doilea rând, condeiul scriitorului ajută la conturarea unei scrieri dinamice, presărate cu portrete, ironii şi mărturisiri. Mai mult, odată ce începe să simtă pulsul războiului, Goga acordă o atenţie suplimentară detaliilor şi semnificaţiilor lor: „În regiment sunt 1500 de bucureşteni – între care şi catolici şi evrei… Se începe slujba celor trei rituri în faţa regimentului… La un cap trei hahami cu bărbi sure enorme se roagă lui Iehova în strigăte nearticulate bălăbănindu-se din tot trupul. La zece paşi un preot ortodox slujeşte apa sfântului botez cu vocea tărăgănată şi nazală a troparelor bizantine, – iar la alţi zece paşi un pater italian spune o rugăciune scurtă şi citeşte dintr-o carte, şoptind abia cuvintele unei implorări discrete….”(9)

Bine documentat, asemenea unui reporter, Octavian Goga oferă date exacte despre regiment, traseul urmat, starea de sănătate a soldaţilor, fără să arate o prea mare implicare emoţională. Schimbarea de stil intervine în fragmentele scrise în apropiere de Turtucaia: reflecţiile şi îndoielile îşi fac loc în scriere pentru că privirea auctorială înregistrează, gradat, zăpăceala oamenilor, panica lor şi încercările de fugă din prima linie frontului: „În acest timp observam cu Vlădescu un ofiţer de la Regimentul 76 umblând razna prin port. Era un sublocotenent. Colonelul Vlădescu îl cheamă la el: – Ce umbli pe aici? Subl. (era de rezervă) se zăpăceşte. Colonelul îl ia de spate, îi rupe tresele şi cheamă un sergent de la o companie din Regimentul 80: Sergent, ia-l pe ticălosul ăsta, pune-i raniţa în spate, să meargă înaintea ta şi dacă vezi că dă un pas înapoi, împuşcă-l din ordinul meu…” (10). Însemnări din zilele războiului nostru sunt scrise sub formă de jurnal şi acoperă perioada 14-23 august 1916.

O concluzie se impune referitor la rolul pe care autorii acestor însemnări de război l-au avut: George Topârceanu, Camil Petrescu şi Octavian Goga au fost gazetari, dar pe front au mers în calitate de soldaţi. Nu au fost simpli observatori, nu au fost purtători de cuvânt ai soldaţilor, ci au spus propria lor poveste. Istoria reportajului consemnează relativ puţine situaţii în care autorul îşi depăşeşte condiţia de martor implicându-se în acţiune ca personaje; în schimb, în cazul acestor scrieri de război, autorii lor joacă mai întâi rolul unor personaje principale şi abia la finalul acţiunii se transformă în autori.

MARIA SPĂTARIU

_______________

Note

(1) Garabet Ibrăileanu, Pagini de proză, vol. II, Bucureşti, Editura pentru Literatură şi Artă, 1957, p. 55.

(2) Mihail Iordache, Postfaţă, în George Topârceanu, Pagini de proză, Bucureşti, Editura Junimea, 1985, p. 407.

(3) George Topârceanu, Pirin – Planina, în Pagini de proză, p. 247.

(4) George Topârceanu, Amintiri din luptele de la Turtucaia, în Pagini de proză, p. 139.

(5) George Topârceanu, Amintiri din luptele de la Turtucaia, în Pagini de proză, p. 116.

(6) George Topârceanu, Pirin – Planina, în Pagini de proză, p. 193.

(7) Ibidem, p.157.

(8) G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, Editura Minerva, 1982, p. 744.

(9) Octavian Goga, Însemnări din zilele războiului nostru, www.memoria.ro, http://www.memoria.ro/?location=view_article&from_name=Interviuri+din+presa%2C+carti%2C+colectii+personale&from=bG9jYXRpb249YXJ0aWNsZXM%3D&cid=109&id=727, accesat în 23 mai 2010.