~Revista de cultură FAMILIA şi Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, anunţă lansarea romanului „DAVA“, de Raluca David

Revista de cultura FAMILIA si Muzeul Tarii Crisurilor din Oradea, anunta lansarea cu succes a romanului DAVA – roman fantasy ce reprezinta debutul tinerei oradence Raluca David. Autoarea este eleva in clasa a XII-a la Colegiul national “Emanuil Gojdu”. Evenimetul a avut loc in Cetatea Oradea si au participat peste 100 de invitati, oameni de cultura, iubitori de literatura si jurnalisti.

Ioan Moldovan, redactor-şef revista Familia: „Raluca David este încă adolescentă şi îşi trăieşte fanteziile imaginaţiei şi tot orizontul purităţilor vârstei cu bucuria şi entuziasmul unui suflet îndrăgostit de idealitate şi chemat de aventurile visului. Dar face această experienţă cu o seriozitate ce ne face să credem că scrisul acestei ore a vieţii sale nu este decât promisiunea unor experienţe mult mai adânci pentru care cucerirea acestei Dave aurorale în romanul de debut nu se arată decât începutul unei lungi serii de cuceriri literare.”

Raluca David:„Am ştiut întotdeauna că noi, cei de pe-aci, ne tragem din nişte zei bătrâni cu bărbile lungi, lungi, stufoase şi pline de poveşti. Pe la 15 ani am început să scormonesc în încâlceala de fire albe şi am scris un roman despre asta. Am clădit o cetate. Haideţi înăuntru!”

Romanul e disponibil în librăriile Diverta din ţară si pe www.dol.ro
********
Note biografice

Raluca David s-a născut la Câmpia Turzii şi trăieşte la Oradea.

Are 18 ani şi a început să scrie romanul când avea 15 ani.

E elevă  (pentru încă câteva saptămâni) în clasa a XII-a la Colegiul Naţional ,,Emanuil Gojdu’’ unde colegii şi profesorii o cunosc, surprinzător, pentru succesul la olimpiadele de matematică.

În ultimul an, însă, face o rotaţie de 180 de grade şi îşi publică o serie de poezii în revista şcolii, publică acest roman şi se hotărăşte să urmeze studii universitare în psihologie, în Anglia. E pasionată de munte şi de turism şi e membră a Ecotop Oradea.
********
O scurta descriere a romanului – Raluca David

„E vorba de un fantasy construit pe baza mitologiei dacice, o poveste prin care aş vrea ca imaginaţia cititorilor români să se îndrepte, în sfârşit, nu către lucruri străine ci către propriile noastre comori. Cred cu tărie că ajungem să iubim tot ceea ce ne trezeşte la viaţă imaginaţia şi de aceea cred că această carte poate să sădească iubirea de ţară şi iubirea pentru mitologia autohtonă în inimile cititorilor.”

www.ralucadavid.wordpress.com

Lasă un comentariu

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • mai 2024
    L M M J V S D
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou