~Laura Mihalca: „Spre“

Timp maturat milimetru de milimetru de ceata inserarii…In departare, un om ce arata a semiluna se misca spre …,spre ce? Nu se poate distinge prea bine, natura se joaca in jurul lui cu inflexiunile negrului iar el pare imbracat intr-o                 haina albastra.Se apropie.De-o parte si alta strazii : stalpi,becuri,lumini.Are o sacosa, un diplomat si parul zburlit de vant, ba chiar si udat de ploaie.Nu e nimic mai mult decat un biet functionar, supus lumii acesteia nebune, rele si egoiste; ce se intoarce acasa cu ceva mancare pentru ai sai si hartoagele zilnice.Inca o zi trecuse,cu bune,cu rele.Era timpul introspectiei.

De mult observase acest domn D. ca meseria lui nu ii era pe plac, era de rutina si il implica pe el la fel ca pe cel mai bun bibelou-prieten al timpurilor noastre:calculatorul.Cu toate acestea,nu mai putea face nimic, era trecut de cincizeci de ani, timpul trecuse si pentru el s-au mai bine zis in defavoarea lui, el spunea chiar ca aceasta clepsidra a vietii functioneaza in ciuda lui aproape.Singura grija era familia, trebuia sa faca totul pentru familie acum, cand oricum nu mai putea face ceea ce vroia el.De fapt, in drumul vietii, uitase si ce vroia sa faca.Insa stia sigur ca dintotdeauna a vrut ca familia sa-i fie atotprezenta,in suflet,in ganduri,in munca ,peste tot.Asa credea el a fi corect,poate ca, in parte, asa fusese invatat.

In seara aceasta,mai mult ca oricand, latura lui meditativa se ivise.Se intreba si el de ce.Se intreba cat au contat si ce au insemnat noptile pentru el.Da,noptile.Ce rol au avut in lunga sau scurta lui viata,depinde cum privesti si ce masuri ai.De mic, a constientizat ca el se simtea profund legat de noapte si zi.Parca ciclicitatea asta ii alcatuia insasi viata.Se intreba daca noaptea era mai importanta decat ziua pentru el;el, semiluna in noapte si soare in zi.

Stia si ca a pierdut si nopti si zile multe si degeaba. Mai ales in tinerete.E adevarat ca unele chiar au meritat sa fie pierdute.Cele mai multe tot alea din tinerete.Asa a cunoscut multi prieteni,asa a vazut, vorbit si cunoscut si fete.O data si-a gasit si de lucru datorita faptului ca a intrat in vorba cu un altul, chiar in statia de autobuz.Suna penibil,dar isi aminteste bine.Inca mai tine legatura cu acel Bogdan, care a ramas pentru el “Bogdan care m-a ajutat”.

Nu stia daca va mai ajunge acasa, la ritmul in care mergea.Totusi,in acea seara trotuarul,asfaltul nu tinea cu el, dorea sa il faca sa-si piarda inca o noapte si de ce nu si mintile,incepuse sa gandeasca el trist de ploaie, de viata.

S-a uitat la ceas:9.30.A scos painea din sacosa:i se racise.A muscat un colt si, usor inviorat, si-a vazut de drum.Cat mai dura drumul?Teoretic, adica in celelalte nopti, avea de mers de la autobuz pana acasa doar cateva sute de metri pe care le parcurgeai in cel mult un sfert de ora.Unde va ajunge?Deja a pierdut douazeci de minute.

Ploaie.Succesiune de picuri, picaturi mari si mici.Un zgomot agasant,mereu la fel, ca huruitul trenului.Ceata era din ce in ce mai deasa-aburii celorlalti oameni tarzii.Undeva printre picaturi s-a fluidizat si el,in haine, in ganduri,in tot.La miezul noptii a ajuns acasa, fara a pierde vremea pe nicunde, in nici o casa, in nici o bodega, in nici un parc.Pe niciunde.Adormisera in noapte gandurile lui si mergea,asteptand sa se trezeasca o data sau sa-i amorteasca la loc.

……………………………………………………………………………………………………………………………………

LAURA MIHALCA