~Ioana Voicilă Dobre: „Eminesciană“

LA TEIUL LUI EMINESCU

Plin de vers şi armonie,
Eu îl simt până la sevă.
Îmi inspiră bucurie
Şi-mi dă liniştea supremă.
* * * * *
Coborât, din vis, poetul,
Teiul îl îmbrăţişează.
Dinspre ei aud sonetul
Care viaţa-mi luminează.
* * * * *
Un sonet cu vers de aur
Şi cu undă de mister,
Un sonet cu al său faur
Se întorc din efemer.
* * * * *
O muzică-nălţătoare,
Adieri ce n-au mai fost,
De un secol de-ncântare
Dau trăirilor, un rost,
* * * * *
Dragostei, fiinţa pură
Ce-a visat-o marmoree,
Omului, credinţa bună
În iubirea de femeie,
* * * * *
Sufletului, mulţumirea
Ce-a dorit-o peste veac.
Poezia şi iubirea,
Pe sub tei, mereu se-mpacă.

____________

PE ALTARUL POEZIEI

Luceafărului poeziei româneşti
Ai semănat cuvinte-flori,
Dumnezeiesc deschise-n zori
Şi-ndrăgostite doar de soare
Precum iubirea roditoare!
* * * * *
Din coşul inimii, fierbinte
Ai semănat mii de cuvinte!
Divine muzici împletind
Din lacrima pură de gând.
* * * * *
Preaplinul lor l-ai revărsat,
Peste un univers curat,
Peste un suflet de iubită,
De seva lor, îndrăgostită!
* * * * *
La templu a venit sfioasă,
Aducând inima-i voioasă,
Legată de-un cuvânt de jar,
Să ardă calm lângă altar.

_____________

S-A MAI STINS O STEA

,,Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă
Din somnul cel de moarte!
Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă
Prin limbă şi prin carte! ,, (Grigore Vieru)
* * * * *

Cum vine omul, numai, numai zâmbet!
Când pleacă omul, numai, numai plânset!
Mai bună, lumea, cu un gram, o lasă
Tribut plăteşte pentru el, o viaţă!
* * * * *
Cum vine omul, numai, numai soare
Şi-i noapte grea a lui plecare!
Un nume bun, un nume drag ne lasă
Şi o-ntristare pentru-o-ntreagă viaţă!
* * * * *
Când vine omul, numai, numai miere
Când pleacă omul, inimă-n durere.
Câte-o fărâmă pentru fiecare,
Cât are Omul, inima, de mare!

IOANA VOICILA DOBRE