~Gabriela Grigore: Poeme

UITARE

De-ai să te rupi se lângă mine

şi ai să mergi p-un drum pietros

în buzunar cu un bilet

doar pentru dus, nu şi întors,

eu ştiu că încă voi simţi

în jurul meu prezenţa ta

chiar de neantul te- a răpit

tu eşti captiv în mintea mea.

Şi voi săpa adânc în mine

ca amintirile s-afân

am să găsesc acum în ele

hrana ce- mi trebuie de drum.

Şi -am să te strâng în vasu-acesta

care încet se descompune

căci sub a timpului putere

nimic în lume nu rămâne.

Am să m-agăţ cu disperare

de stări, senzaţii şi imagini

care din ce în ce mai palid

dispar în goluri fără margini.

Se stinge lent în mintea mea

tot ce a fost, tot ce ştiam

doar pozele-mi rămân fidele

când trece nemiloasa vreme.

Şi mă trădez pe mine însămi

căci nu mai pot să tot lipesc

fragmente de- amintiri şi gânduri

în golurile care cresc.

Şi simt cum un nimic rămâne

şi în prezent şi în trecut

azi nu mai ştiu de unde vin

ce vreau să fac şi cine sunt.

Mă uit în jurul meu la tot

la ce-am dorit, la ce-am avut

şi-mi pare rău că voi uita

c-ai fost al meu, c-am fost a ta…

Mă lupt cu tot şi cu nimic

destinul eu provoc la trântă

nu mi-e nici teamă, nici nu strig

dar simt că voi ieşi înfrântă…
______________

ALUAT

Se iau ca ingrediente  principale

1 pahar de iubire, 1 cană de speranţă,

1/2 făină de oase, 1 lingură de lacrimi,

1 cub de lumină, 2 frunze de umbră,

1 ceaşcă de vin şi se amestecă împreună.

Se adaugă o nucă de drojdie

ruptă din sufletul lui Dumnezeu

şi se lasă compoziţia la cald,

La Poarta Infernului.

După 7 zile, se va trezi omul

Care va mai poposi  1 oră

La graniţa dintre Viaţă şi Moarte

Şi va alege într-o secundă

între Bine şi Rău.

___________

JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ

Picătură cu picătură se strânge cerneala

pe foaia de hârtie ca să ia forma

cuvintelor ce-mi îmbracă gândul.

Strop cu strop lacrimile cerului

iau formă de rouă

ca să umezească ariditatea sufletească

a celor ce privesc fără să vadă.

Pic cu pic se adună laolaltă

frânturi de suflet

risipite în patru zări de vănturile singurătăţii,

ca să refacă întregul spiritului rătăcit.

Dar picătura, stropul şi picul sunt doar jumătăţi de măsură

care nu-mi alină dorul şi nu-mi vindecă rănile,

căci dictonul meu în viaţă este –Totul sau nimic!-

…dar în moarte ?…  nu m-am gândit…
______________

DERUTĂ

mi-a scăpat ideea din mână

iar gândul s-a făcut ţăndări

pe fundalul cimentat al sufletului.

Mii de explozii interioare

Mă trezesc la viaţă şi-mi amintesc

Că respiraţia-i o minune.

Alergăm agitaţi prin lume

Şi uităm să deschidem ochii.

Călătorim cu trenul, când

Gându-i cel mai avansat vehicul

Ce ne poartă oriunde şi oricând.

Căutăm permanent ceva neştiut

Şi  ne sfârşim tot aşteptând răspuns

La o-ntrebare necunoscută.

Vrem totdeauna mai mult

Fără să realizăm că ceea ce avem e suficient

Şi ridicăm privirea spre înălţimi

unde vântul vâjâie, iar aerul se rareste

când, de fapt, nu ne trebuie decât

lumina gândului bun.

GABRIELA GRIGORE