Serie noua, an II, nr. 7 (20) / 2008: „Să înflorească o mie de flori!“

EDITORIAL – Ancheta ” Tanarul Scriitor ” : DE CE SCRIU ?

ATITUDINI – Ionuţ Ţene: „Transilvanismul ” – proiecţie a revizionismului maghiar

VOCI NOI – Mariana Gheorghe ( Canada ) : Poeme de departe

TABLETA DE TANAR SCRIITOR – Dana Banu: „De ce scriu?“

SUB “NOTA DE TRECERE “- Prof. dr.Const. Miu: Flueraşu Petre – „Insomnii“

DE CE SCRIU – Mihai Târnăveanu: „Arderile crezului meu“

Radu Mihai Crişan:„ Pe cine şi prin ce deranjează Mihai Eminescu?* “

ESEU – Mihaela Stinga (Germania): „Singur pe drum“

DE CE SCRIU – Anca Negru: „A scrie“

DEBUT TEATRAL – Laura Mihalca –

DE CE SCRIU – Ana Maria Balaş: „Tableta mea de scriitor tânăr“

ESEU – Daniela Gifu: „La început a fost IUBIREA…“

PUNTI PESTE VARSTE – Adrian Erbiceanu: Miruna Tarcău, „Războiul Titanilor”

SOLIDARITATEA LITERARA – Cezarina Adamescu: Doi poeţi tineri: Ramona Rusenescu şi Paul Blaj

PUNTI PESTE VARSTE – Camelia Tamaş: „Magul”, o carte importanta de Dimitrie Grama

CUVANT DE GENERATIE – Ionuţ Caragea: O carte de Ioana Florea si „Alchimia sufletului”

Camelia Radu si noua ei carte : „Regasirea de sine ”

DE CE SCRIU – Miruna Tarcău(Canada): „Am crescut cu scrisul”

POEME NOI – Tania Ramon:,,Albul care nu este zapada”

PUNTI PESTE VARSTE – Loredana Englisch : Un roman nou de Petre Bucinschi

PROFIL – Cătălina Melinte: Poeme noi

SCRISORI DE DEPARTE – Herminia Chera: „Un simplu gând”

VOCI NOI – Gabriela-Marieta Secu : „Poeme”

REPORTAJ – Angela Bîrsan: „Shalom şi Leuştean” (fragment)

MEMORABIL – Radu Botiş: „Din suflet orişicând răsună”

DE CE SCRIU – Mirela Nicoleta Hîncianu (Irlanda): „Sintagma tăcerii”

PROFIL – Victoriţa Duţu: Poeme noi

EDITORIAL – Ancheta ” Tanarul Scriitor ” : DE CE SCRIU ?

Desi , din pacate , lipsa de repere evidenta in toate generatiile literaturii apare , poate mai pregnant , la scriitorii tineri (intre care destui scriu pentru notorietate si din vanitati prezente la orice varsta ) sunt nu putini cei care insotesc actul propriu-zis de creatie de reflectia necesara asupra optiunii insondabile de a scrie . Pentru acestia , ocazia de a se exprima in aceasta tema -oprindu-se cateva clipe din drum pentru a contempla universul sufletesc propriu si obiectivele de termen lung – vine intotdeauna cu concluzii a caror greutate se va vedea mai clar „la sfarsitul textului „.

Ancheta ” TANARULUI SCRIITOR ” care contine o singura intrebare – dar o intrebare ca o hieroglifa – este pornita si in acest numar incepem sa publicam mai multe din raspunsurile primite . Insa dezbaterea este abia la inceput si atat pe cele primite cat si pe cele ce le vom primi le vom include in volumul al treilea al seriei de carti „ Marturisirea de credinta literara ” care se afla in pregatire si va aparea cel mai probabil in iarna viitoare . Asadar , DE CE SCRIU ? O invitatie la reflectie ; si un raspuns trimis la adresa redactiei : tanarul.scriitor@gmail.com

ATITUDINI – Ionuţ Ţene: „Transilvanismul ” – proiecţie a revizionismului maghiar

La începutul anilor 20 ai sec. XX, după Trianon, o parte din elita maghiară, conştientă că revenirea Transilvaniei la Ungaria, ca şi o simplă provincie, este extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă, a inventat un nou concept de compromis: transilvanismul. E un termen ideologic artificial şi imaginat sub forma unei propuneri utopice de înţelegere româno-maghiară în Ardeal, fără România şi Ungaria. De fapt crearea unui stat nou, Transilvania – un fel de Elveţie multiculturală în centrul Europei. Dezbateri despre „transilvanism” au apărut după 1918, ca rezultat al dorinţei elitelor politice maghiare ardelene de a compensa într-un fel pierderea Transilvaniei. Erau propuneri ale unei elite maghiare disperate, în mai 1919, pentru proclamarea unei Transilvanii independente, cu capitala la Alba Iulia, cu păstrarea infrastructurii administrative şi legislaţia Regatului Maghiar. Iuliu Maniu, liderul românilor ardeleni, dar şi organizaţii le germane au respins această di versiune a diriguitorilor politici maghiari. >>>>

VOCI NOI – Mariana Gheorghe (Canada): Poeme de departe

Incercarile lirice cu aparenta lipsei de pretentii literare ( foarte pronuntate la alti contemporani ) ale Marianei Gheorghe sunt de fapt poeme de album , lirica de jurnal si „vorbiri in soapta ” care impresioneaza prin ingenuitatea felului de a comunica dar mai ales prin directetea sentimentelor desfasurate cu claritatea unui izvor neingradit . Poeta este lecuita de maladiile modei stupide a literaturii „mizerabiliste ” si , fiindca se aseaza in paralel cu aceste atitudini , isi afla calea de a se exprima in continuarea unui registru traditional , calcand tematici verificate . Remarcabile sunt cateva din formulele ce fac ele insele cat o poema , precum ” dans inghetat ” , fiind in afara de orice indoiala ca brevitatea -sau , mai bine spus , expresia mai putin discursiva , va ajuta aceasta poezie sa isi intareasca puterile estetice .

POEME DE MARIANA GHEORGHE – aici >>>>

TABLETA DE TANAR SCRIITOR – Dana Banu: „De ce scriu?“

De ce scriu? iată o întrebare pe care am tot amânat până acum să mi-o pun. În primul rând trebuie să recunosc, nu cred în valabilitatea pe termen nelimitat a răspunsului pe care l-aş putea oferi. Lista de motivaţii se poate schimba de la o zi la alta. Au fost zile când am scris din nevoia acută de exprimare, de comunicare, inventam un cititor ideal şi îi scriam, aparent nimic mai simplu. Au fost alte zile când am scris ca o încercare de apropiere faţă de mine însămi, îmi scriam mie, scriam doar pentru mine. Zile când am scris pentru prieteni, pentru moarte, pentru bucurii mărunte, pasagere, pentru vreun bărbat pe care l-am iubit sau pentru un anotimp oarecare, pentru o zi frumoasă care pur şi simplu îmi părea mie deosebită deşi nu se întâmplase nimic deosebit în istoria personală sau pentru o noapte de boală sau chinuri sufleteşti. >>>>

SUB „NOTA DE TRECERE „- Prof. dr.Const. Miu: Flueraşu Petre – „Insomnii“

Dacă ar fi să ne exprimăm într-un limbaj frust, aşa cum îi place lui Flueraşu Petre în cartea Insomnii (mai aproape de adevăr – inepţii!), Editura „Amurg sentimental”, Bucureşti, 2006, am spune că autorul este un biet violator de… cuvinte! Tânărul doar cochetează cu poezia şi ce e de plâns e că stă prost cu limba română. Reproducem mai întâi un fragment din Strigăt de peşte, unde întâlnim mai multe inadvertenţe: „În unda luminoasă/ alunecă vibrant/ o siluetă diafană, un sâmbure de apă/ iar aurul său luceşte, lumina soarelui-l-mbie/ creând peste udeala sa/ din fir de mătase luminoase straie/ (…)// însă iat-o poieniţă verde, alge, feerie/ cum îmbie/ se apropie cu jind, să se bucure de boare/ şi priveşte fascinat/ cum luceşte-ntunecat/ acul de argint adie/ pe tărâmul înecat…” (p. 14, 15). Sesizăm, pe lângă un cuvânt nepoetic – „udeala” – şi rima aleatorie, o sintagmă care frizează nonsensul: „acul de argint adie”! Oare acul de argint sau din oricare alt metal ce calităţi/ proprietăţi are pe lângă adiere? >>>>

DE CE SCRIU – Mihai Târnăveanu: „Arderile crezului meu“

SCHIT LUMINOS

Atunci, / ţi-am surprins / privirea speculativă / prin gaura cheii / sufletului meu… / Ia cheia / universal statornicită / în Cuvânt, / şi negrul din îngustime / fi-ţi-va lumină / în pragul uşii / veşniciei schit. / Te ştiu, / o jinduieşti. / Ia-o acum.

Pasionat de literatură şi istorie, de trecutul şi prezentul cultural, scrisul meu este ca o descărcare de sarcini, utile-inutile, în urma unei campanii electorale prin care refuz să trec dezinteresat. Aleg personal, şlefuiesc cu încăpăţânarea maestrului zidar fiecare piatră vorbitoare cu încredinţarea, de care aş vrea să mă bucur, că nu săpunesc baloane ci, clădesc cu fiecare zi rămânerile-n urmă, trezite delăsări nesănătoase, fără grabă, fără înghesuială. Întrebările…? Nu pleacă de la mine; doar dacă mă slăbesc puţin, altfel sunt sub continuul lor asediu. Chinuit sunt de întrebări, dar mai mult de impusul impuls de a afla răspunsuri. Şi atunci… caut. Scormonesc mereu, doar-doar voi afla stâmpărul setei. >>>>

Radu Mihai Crişan:„ Pe cine şi prin ce deranjează Mihai Eminescu?* “

MOTTO

Va veni ziua în care şi pietrele vor vorbi adevărul, în care cartea faptelor petrecute va sta deschisă şi se va citi atât de lămurit, încât toată doctrina paralogismelor nu va fi în stare să-i întunece înţelesul.

Mihai Eminescu,«Românul» continuă şi acum…,Timpul, 2 noiembrie 1877, în Opere vol. X, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei, Bucureşti, 1989, pag. 3

I. De unde şi până unde Eminescu autor de testament politic? Până cu câţiva ani în urmă, nutream, victimă a unei propagande pe cât de abile, pe atât de interesate în falsificarea adevărului, aceeaşi convingere. Şi, la fel, atâţia şi atâţia alţi semeni. (Nu doară chiar de pe băncile şcolii n-i s-a întipărit permanent expresia POETUL Mihai Eminescu?) >>>>

ESEU – Mihaela Stinga (Germania): „Singur pe drum“

In societatea moderna din ziua de azi, divortul devine din ce in ce mai des un proces inevitabil, de parca familia nu se mai potriveste ca forma sociala, ca nucleu al societatii.Depresia se intinde ca o plaga, tinzind sa se ridice la rang de boala a secolului, oamenii moderni se retrag in siguratate izolindu-se unii de ceilalti si chiar de ei insisi, preferind relatiile si preocuparile virtuale in defavoarea celor „live” si perimate de pina acum. Internetul ofera gratuit si fara obligatii contacte si informatii pentru toate gusturile si interesele, ideala piata de desfacere, petrecere si pierdere a timpului liber. Celibatul cistiga teren in fata familiei…nu o spun eu ci statisticile. De ce nu, oricit ne-ar parea de trist sau anapoda, trebuie sa acceptam ca fiecare epoca isi impune propria-i forma de organizare sociala. Si daca la inceput oamenii au trait adunati in triburi, apoi s-au scindat in familii, familiile mari s-au ruput in familii mici, se vede treaba ca in ziua de azi nucleul social tinde sa se reduca la individul insusi.Ma-ntreb cum va arata societatea peste citeva sute de ani… >>>>

DE CE SCRIU – Anca Negru: „A scrie“

Scrisul, pentru mine, e ca un urcuş cu numeroase sinuozităţi, cu multe dâmburi şi movile de urcat şi coborât, cu curbe şi viraje periculoase, un drum forestier anevoios de parcurs, cu multe piedici şi obstacole de evitat şi surmontat, o continuă depăşire şi autodepăşire. Scrisul este străduinţa şi strădania de desăvârşire, calea de a medita asupra Universului şi universului propriu, unic, iar ascensiunea înlăuntrul lui se poate realiza prin contemplaţie, o contemplaţie a celor văzute (sensibile), a celor nevăzute (inteligibile), a celor exterioare (realitate obiectivă), a celor interioare (realitate subiectivă).

Scrisul este modalitatea, prin esenţă, de răscolire şi scormonire a adâncurilor de nepătruns şi de necuprins, este expresia căutării celor profunde şi a privirii întoarse spre cele de sus.

A scrie înseamnă a imagina sfere, a invada cotropitor cu mintea şi simţirea inefabilul şi de a-l dezvălui, pe cât posibil, sinelui colectiv. >>>>

DEBUT TEATRAL – Laura Mihalca: „Scaunele mării“

Actul I

Doua scaune stau de vorba la malul marii.Par a fi oameni.Cerul se lumineaza, iar discutia devine foarte interesanta.

Scaunul,Ea : Hmm, ai cam imbatranit, nu crezi? Uite, mainile si picioarele ti le balanganesc, iti tremura parca !

Scaunul,El : Vesnic tanar mi-e sufletul, ce stii tu !

Si daca inima mi-e inca adolescentina, tu vrei sa spui ca trupul mi-e batran? Ei as!Prostii!

Atunci un picior i se rupe si cade pe nisip, privind in gol.Ajunge in mare.

Scaunul,Ea :  Ei da, tu ! Auzi la el, n-ai imbatranit ! Si cu piciorul ala ce tocmai ti-a cazut cum ramane ? Deci?

Scaunul, El: “Timpul ne consuma la infinit”, nu asa scria Borges?

Eu sunt o victima, fireasca, a timpului. >>>>

DE CE SCRIU – Ana Maria Balaş: „Tableta mea de scriitor tânăr“

Pentru mine scrisul nu este o activitate , este esenţa care mã face sã am forţa sã continui zi de zi. Si când spun „scris „ nu mã refer la activitatea în sine , ci la starea în care te afli atunci când îţi aduni toate gândurile, sau dimpotriva – le laşi sã zburde aiurea şi începi sã-ti aşterni pe hârtie trãirile. Acea stare ne intoarce înapoi în timp, în noi înşine, ne descãtuşeazã, ne face fericiţi. Privesc scrisul ca pe o eliberare. De multe ori am fost întrebatã : De ce scriu? Pentru cã probabil, altfel nu aş putea trãi. Am crescut o datã cu poezia şi ea – o datã cu mine. Am fost învãţatã sã privesc împrejurul meu atentã şi sã culeg la fiecare pas acel „ceva „ care mã face fericitã. Nu ne trebuie mult ca sã fim fericiţi. Numai cã uneori, e prea aproape ca sã-l mai vedem. E greu sã spun la câţi ani m-am apucat de scris. Cred cã de când am învaţat primele litere şi primele poezii, a început sã se nascã în mine aceasta nevoie. Sau de cand îmi cânta mama în fiecare searã ”Muma lui Stefan cel Mare” de Bolintineanu. >>>>

ESEU – Daniela Gifu: „La început a fost IUBIREA…“

De câte ori se apropie noaptea, mă năpădesc regretele… Of, iar m-am iubit doar pe mine însămi! Trăim într-o societate a iubirii sinelui şi nu a iubirii celorlalţi. Este una dintre piedicile pe care puţini o depăşesc, dăruindu-se de bunăvoie vremelniciei. Cum să aflăm liniştea în Lumină? Calea este să deschidem ochii şi inima la spusele Mântuitorului: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23). Configurând simbolic un spaţiu istoric al iubirii – marcat înainte de toate de iubirea lui Dumnezeu faţă de propria Sa creaţie, OMUL, urmată de iubirea dintre om şi om şi dintre om şi oameni – textul biblic este întâiul care aminteşte vrerea lui Dumnezeu de a împlini ceea ce numim azi COMUNIUNE UMANĂ: „Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el.” (Geneza, 2, 18). >>>>

PUNTI PESTE VARSTE – Adrian Erbiceanu: Miruna Tarcău, „Războiul Titanilor“

Miruna Tarcău, Războiul Titanilor, vol 1, Alegerea lui Selenae (Text prescurtat)*

Poetul poeţilor, Homer, ne-a lăsat moştenire două opere de artă cu care a traversat istoria, legându-ne pentru totdeauna de începuturile ei. Achilles şi Hector, Menelaous şi Paris sunt nume pe care le învăţăm de mici şi pe care le păstrăm în noi sperând că odată şi odată vom putea să ne ridicăm la înălţimea isteţimii şi curajului lor. Helena, « cea mai frumoasă dintre muritoare », soţia lui Menelaus, căzută victimă propriei sale frumuseţi, este răpită de Paris, fiul regelui Priam. Răpirea Helenei a constituit motivul unui război de zece ani şi a pus Troia pe harta istoriei lumii. File de epopee, file de mitologie. Cu distrugerea Troiei s-a închis un capitol şi s-au deschis altele… >>>>

SOLIDARITATEA LITERARA – Cezarina Adamescu: Doi poeţi tineri: Ramona Rusenescu şi Paul Blaj

Lucru mai puţin obişnuit, doi poeţi în tandem, adunaţi (parcă îmbrăţişându-se într-un cuibar de cuvinte), între copertele unei cărţi apărute recent, constituie un eveniment notabil în peisajul liric de ultimă oră, care se prezintă ca o arenă de luptă, unde preopinenţii se îmbrâncesc suveran să „apuce” un loc de favoare, călcându-şi uneori în picioare confraţii, fără urmă de scrupul.Cu atât mai lăudabilă şi mai inedită intenţia autorilor, cu cât, se pare că ei se armonizează, completându-se reciproc într-un strigăt-răspuns de ecou care se întâlneşte la jumătatea parcursului liric.Prestaţia Ramonei Rusenescu, deschide volumul fiind o admirabilă disertaţie în avanscenă, redând o succesiune de stări iscate de anotimpuri sufleteşti, radiografiind pe toate părţile eternul sentiment atât de cântat, îndeobşte : Iubirea. >>>>

PUNTI PESTE VARSTE – Camelia Tamaş: „Magul“, o carte importanta de Dimitrie Grama

Încep prin a mă declara onorată de invitaţia de a participa la lansarea acestei cărţi (MAGUL – de DIMITRIE GRAMA, n.a) ce reprezintă, după părerea mea, o raritate în peisajul actual din România, peisaj devenit mimetic, copiind neselectiv, fără vreun criteriu valoric, temele, stilul şi abordările literare occidentale. „Magul” nu se înscrie în tendinţele literare actuale, pe care, de altfel, autorul îşi face un scop în sine în a le evita, rămânând fidel propriei axiologii, ci pe o coordonată tematică trasată de proza fantastică a lui Mircea Eliade, continuată de Vasile Voiculescu şi mai recent, Mircea Cărtărescu. Este un volum extrem de dens în idei, cu mai multe niveluri de accesibilitate, pe care nu orice tip de cititor le poate accede, cu o simbolistică bogată, cu rădăcini în mitologie, folclor, religie. Dimitrie Grama nu scrie doar proză fantastică, nu descrie simple imagini sau fapte ireale, opuse realului cotidian, ci îşi sprijină arhitectura fiecăreia dintre povestirile cuprinse în volum, şi cu precădere, cea a nuvelei ce dă titlul cărţii, pe o vastă cultură, astfel că textele conţin elemente de filosofie, mitologie, religie, folclor, psihologie. >>>>

CUVANT DE GENERATIE – Ionuţ Caragea: O carte de Ioana Florea si „Alchimia sufletului“

Câştigătoare în 2007 a premiului Editurii Convorbiri Literare, APLER şi Dacia Literară, Ioana Florea îşi face debutul în iunie 2008 cu volumul de poezii intitulat „Noaptea cea mai frumoasă”. Un debut curajos, plin de prospeţime şi tinereţe, cu o versificaţie originală care se diferenţiază prin stil şi cadru de cea a creatorilor din mediul virtual, mediu pe care şi autoarea de faţă îl frecventează. Poezia Ioanei Florea se desprinde de contemporaneitate, chiar dacă, uneori, părinţii şi prietenii sunt evocaţi în texte. Caracterul atemporal, dar cu trimiteri spre mitologie (Tyche, Pygmalion, Casandra) sau spre poezia clasică nord-americană (Strigoiul acela bătrân, Casa cu vedere spre moarte), ne introduce într-un univers al dualităţii (Ana), proiectat într-o ceaşcă de cafea cu noapte: o lume cu îngeri şi fantome, o lume de visări şi de umbre. >>>>

Camelia Radu şi noua ei carte: „Regăsirea de sine“

Această carte are trei capitole: I. În căutarea strămoşilor, II. Spălarea de rutine şi III. Peisaje ortodoxe. În fiecare dintre aceste trei aspecte ale vieţii, există o etapă necesară definirii noastre.

În primul rând originile, cele care ne transmit zestrea nativă, baza, temelia pe care construim, trebuie bine cunoscute, asumate, astfel încât sentimentul de apartenenţă să fie viu. Fără cunoaşterea originilor, omul pierde stabilitatea, demnitatea şi siguranţa de sine, se neantizează. Cunoaşterea trecutului, a vechilor obiceiuri şi credinţe întăreşte structura de rezistenţă a unei personalităţi, aceea care, deşi nu se vede, este cea mai importantă.

Prezentul, clipa, viaţa în mişcare sau flacăra vie reprezintă tot ce ne formează şi ne dă stil. Creşterea, creaţia, dezvoltarea. Această fiinţare trebuie cu atenţie îngrijită, curăţată, organizată, hrănită şi proiectată, pentru a fi mereu pe calea bună a devenirii. Ca atare, atitudinile, obiceiurile, mentalităţile, visele, convingerile au nevoie de atenţie şi de educare şi autoeducare permanentă. >>>>

DE CE SCRIU – Miruna Tarcău(Canada): „Am crescut cu scrisul“

Locuiesc la Montreal de când aveam 2 ani, deci am crescut aici. Ca mai toţi imigranţii din Quebec am crescut complect ruptă de rădăcinile mele româneşti şi mă consider norocoasă că nu mi-am uitat limba maternă pe care dealtfel nu apucasem să o vorbesc prea mult în ţara mea de origine. Ce ştie un copil la 2 ani? Poate el realiza că părăseşte tot ce a cunoscut până atunci? Vacanţa mea în România din 2006 nu a fost o reîntoarcere- a fost o descoperire! Mi-a plăcut tot ce-am văzut cu ochi de turist, mânăstirile izolate, oraşele, atribuindu-le un farmec foarte ,,european’’.În ambianţa generală, oamenii, limba, descopeream un univers oarecum familiar cu povestirile din casă despre România, dar şi nou în acelaşi timp pentru că nu mai păstrasem decât ecouri depărtate.Înainte să încep să scriu, să realizez că literatura este pasiunea mea şi lumea în care aş vrea să trăiesc dacă mi s-ar fi ivit ocazia, eram o persoană diferită. >>>>

POEME NOI – Tania Ramon:,,Albul care nu este zapada”

Albul care nu este zapada

Sari speriat că-ţi bat iar cu ninsoare
Să te răpesc înspre copilărie,
Cu fulgi mari şi plini cu broderie…
Dar mă topesc într-o scrisoare:
–
“-Vină avem că albă e culoarea

Ce frânge în tonalităţi de gri

Varianta dintre noaptea ta şi zi?”
–

Zâmbeşti crispat crezând că nepăsarea
Dansului din geam e-o altă paradă.
Contururi vagi arunci iar cu mirarea
Din sufletul ce bântuie în stradă>>>>

PUNTI PESTE VARSTE – Loredana Englisch : Un roman nou de Petre Bucinschi

O ZI CU UN ÎNGER

Suntem în faţa unui nou roman, al patrulea, ce poartă semnătura : PETRE P. BUCINSCHI, „O ZI CU ÎNGERUL NEGRU”. Nu ştim ce îl motivează pe poetul Bucinschi care şi-a depus armele poeziei în faţa prozei, mult mai speculativă şi, se pare, în ultima vreme, mult mai bine controlată dar din care nu lipseşte lirismul şi sângele rece. O proză plină de forţă, cu repercusiuni asupra imediatului, ca o candidată la referinţe gemene cu intuiţia, identitatea şi puterea de identificare cu ceilalţi conferită de capacitatea de a se recunoaşte în oglinda lor, a oamenilor din afară şi a celui dinăuntru.„ Dă-mi mâna, Aesia! Să fugim afară, viaţa trebuie trăită, lumea trebuie cercetată în ciuda tuturor obstacolelor. Ce naiba, Aesia? Până când să aşteptăm în această cameră de hotel? Tu nu înţelegi că universul labirintic al oamenilor din cotidian face parte dintr-o realitate absurdă? >>>>

PROFIL – Cătălina Melinte: Poeme noi

SUFLET TEUTONIC

Cauta-ma in alti ochi,

rosteste-ma pe alte buze,

prinde o stea de cate o trestie

si numara fiecare ata din ghem.

Ineaca-mi catargele in mereu

alta mare; as vrea

sa ma simti in fiecare ghiocel,

in fiecare strop de ploaie,

in fiecare petala de floare>>>>

SCRISORI DE DEPARTE – Herminia Chera: „Un simplu gând“

Nu pot risipi cuvinte in ideea ca as putea fi cindva un soi de scriitor pe care nimeni nu-l citeste ,pe care nici vecinul nu-l stie.Il disecam pe Eminescu,uritim vietile nemuritorilor caci iata!..la asta ne pricepem tare bine.Vorbesc cu apele si muntii,scriu cuvinte cu seva din flori,alerg desculta prin roua copilariei si ma prabusesc in mirosul finului inca necosit.Asta imi da fiori si ma inalta,imi da puterea sa intilnesc binele si dragostea deasupra suferintei si a mizeriei de orice fel.VREAU sa salvez puritatea cu care ne am nascut,puterea iubirii,puterea cuvintului si a glasului coplesitor care ne deschide portile cunoasterii. >>>>

VOCI NOI – Gabriela-Marieta Secu : „Poeme”

NU-MI DUC

Nu-mi duc

Cuvintele în târg

Si mai ales,

Nu-mi vând

Visele

In amurg…>>>>

REPORTAJ – Angela Bîrsan: „Shalom şi Leuştean“ (fragment)

Israelul nu este atât o ţară cât o stare de spirit care începe cu un salut, „shalom” adică pace. E un paradox pentru că este un stat al cărui certificat de naştere s-a semnat în urmă cu 60 de ani, a trecut prin 6 razboaie şi, probabil, sute de atentate teroriste. Cu toate acestea, oamenii de pe zebră au chipuri liniştite şi zâmbitoare, chiar dacă fiecare are în casa lui o mască de gaze şi o încăpere blindata, în oraşele în care stau nu bântuiesc tancurile, noaptea sunt luminate feeric iar ziua e o explozie de culoare a florilor în zecile de parcuri şi alei. Am petrecut două săptămâni în Israel, nu ca turist ci, mai degrabă, ca un om care şi-a asumat verbul „a fi” aidoma celor vreo 7 milioane şi jumătate de locuitori. Am fost în vizită la prietenii gazdei, o familie de evrei originari din Iaşi, m-am plimbat, neînsoţită, după miezul nopţii cu câinile acesteia pe străzi, am făcut piaţa, am intrat în cafenele pline ochi, am călătorit de-a lungul şi de-a latul ţării iar sentimentul cel mai pregnant a fost cel de liniste şi pace.. Într-o zi am fost întrebată dacă vreau să vizitez ceva anume. Da, am răspuns eu, Yad Vashem. >>>>

MEMORABIL – Radu Botiş: „Din suflet orişicând răsună“

Din Basarabia răsună

Un bucium peste plai străbun,

Parcă din ceruri se adună

Şi îngerii cu Tatăl Bun.

Din Basarabia răzbate

Ecou de frate pîn’la cer

Iar Prutul inima împarte

In mare jale şi mister.>>>>

DE CE SCRIU – Mirela Nicoleta Hîncianu (Irlanda): „Sintagma tăcerii“

Cine sunt? De ce scriu? Întrebări în jurul cărora se construieşte monologul lui „a fi” pentru un suflet pe care Pământul l-a primit să-şi scrie efemeritatea paşilor de om lângă valurile Dunării, pe drumul ei „fără pulbere”. Sunt un trup omenesc care încălzeşte viu un suflet ce simte cu fiecare puls de inimă viaţa în „tăcerea” înconjurătoare şi percepe un interior într-un clocot asurzitor de la începutul anilor număraţi pământeşte, cronologic. Sensibilitatea cuibărită în faliile sufletului s-a sedimentat concret încă de cand desluşeam cu ochi miraţi literele alfabetului, sonoritatea cuvintelor, înţelesul, fascinaţia şi bucuria trecerii în lumea lor. De altfel, carţile au adus vieţii mele comoara învăţămintelor, dezgolind suflete de oameni ce-au fost trup şi au ramas cuvinte, pline de harul înţelepciunii… Tăcerea sufletului introvertit a fost şi este poartă către tumultul vieţii, către universul interior atât de complex pentru mine şi plin de hatisuri de sentimente pe care unii dintre noi au curajul şi harul de a le aduce către suprafaţa lumii, către alte suflete. >>>>

PROFIL – Victoriţa Duţu: Poeme noi

O JUMATATE DE FLACARA
O jumatate de flacara
Ardea in jos peste flori.
Crengile se scurgeau in flacari
Pe pamatul arzand.
Ardea pamantul mereu,
Vulcanic ardeau stelele ,
Visele…visele…
Cealalta jumatate de flacara zbura . >>>>