~Ion Mischevca: Despre „Parlamentul Tinerilor din Republica Moldova“

În pofida riscului de a părea emfatic, dar în virtutea conştientizării că „lauda de sine nu miroase a bine”, îţi spun, dragă cititorule, că am avut o primă experienţă… politică (la ce te gândeai să-ţi crească-n frunte!). Acum, ar fi injust să afirm că regret participarea în cadrul primei sesiuni a „Parlamentului Tinerilor”, desfăşurată în această primăvară. Până la urmă, ştiam unde-mi bag nasul: într-un proiect de simulare legislativă, organizat (în perioada 17-21 aprilie a.c.) de către Institutul Tineretului Guvernator, în parteneriat cu Parlamentul Republicii Moldova, National Democratic Institute (NDI) şi Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT), unde semenii (18–25 de ani) urmau să-mi fie colegi… parlamentari, dar… s-a dovedit că oala nu fierbea pentru (cei ca) mine.

Cu această ocazie, m-am convins pe propria-mi piele că (şi) tinerii politicieni sunt în mare fie instabili (îţi promit ceva înainte de şedinţa în plen şi votează cu totul altceva), fie indiferenţi. Dar precizez: nu sunt indiferenţi faţă de ei înşişi (fiecare făcându-şi în final concluziile de rigoare), ci faţă de tânăra generaţie, pe care, în mod normal, trebuiau s-o reprezinte. Evident, acest fapt este teoretic scuzabil, căci toţi cei 51 de „deputaţi”, selectaţi din cca 400 de candidaţi, deţineau criteriul legalităţii, nu şi al legitimităţii (nu au fost aleşi de către tineret).

Totodată, aceşti lideri cu viziuni preconcepute, cu scopuri clar definite, nu lăsau loc de prea multă flexibilitate, astfel încât, unica soluţie s-a dovedit a fi nu persuadarea / compromisul poilitic(ă) sau măcar negocierea, ci identificarea unui deziderat dinainte conştientizat şi împărtăşit (în privinţa identităţii şi securităţii naţionale).

Pe parcurs, s-au profilat două categorii de tineri parlamentari: unii care şi-au propus să se manifeste activ şi creativ, să-şi spună ferm şi coerent punctul de vedere, pentru a da un exemplu legislativului actual, pe când alţii aveau drept scop camuflarea, observarea şi mai puţin implicarea. Aceştia din urmă, din păcate – mai mulţi la număr, au preferat să se pună bine pe lângă conjunctura politică de moment, să sufle în direcţia în care bate vântul; Doamne fereşte să înoate contra curentului! Motivul ar fi nu atât solidaritatea de partid (pentru că cca 3/4 nu erau afiliaţi politic), cât şi lipsa de curaj şi de voinţă, altfel spus – frica. „Frica-la-români” a existat şi va mai exista, indiferent dacă ne place/ne convine sau nu. Eu unul, subscriu remarcii lui Paul Goma – promotorul mişcării pentru drepturile omului din România anului 1977 – : „va fi el românul prudent şi uneori lipsit de curaj, dar nu şi de isteţime”.

Prin urmare, lupta nu a fost dusă chiar împotriva morilor de vânt, întrucât s-a format un grup de 24 de tineri deputaţi care a reuşit să strecoare în rezoluţiile finale (cu aportul a altor 3-4 colegi, deci, o majoritate fragilă şi surprinzătoare, dar oportună!) următoarele amendamente extrem de importante:

facilitarea fenomenului migraţiunii de frontieră cu România (până la 50 km de la ambele maluri ale Prutului, în conformitate cu iniţiativa guvernului de la Bucureşti) şi

demararea negocierilor cu Uniunea Europeană pentru obţinerea de către Republica Moldova a statutului de membru asociat (mai ales că, în anul curent expiră Acordul de Parteneriat şi Cooperare).

Tot acest grup de tineri a înaintat amendamente la revizuirea articolelor 11, 13 şi 118 din Constituţie, referitoare la neutralitatea şi la limba de stat a Republicii Moldova. Propunerile respective nu au întrunit, însă, numărul necesar de voturi pentru a fi adoptate în şedinţa plenară.

Anterior, în cadrul şedinţelor Comisiei pentru Politică Externă şi Integrare Europeană şi a celei Juridice şi a Drepturilor Omului, pe lângă subiectele de reper: integrarea europeană a Republicii Moldova, procesul de emigrare şi exod intelectual, au parvenit propuneri de includere în proiectele de rezoluţii a iniţiativei de retragere a Republicii Moldova din CSI, precum şi aderarea la NATO, ca o precondiţie a integrării europene. Dar unul dintre organizatori, din partea Aparatului Parlamentului, s-a opus vehement acestor abordări.

În celelalte Comisii: pentru Protecţie Socială, Sănătate şi Familie; pentru Educaţie, Cultură şi Sport şi pentru Ecologie şi Dezvoltarea Teritoriului subiectele dezbătute – protecţia mediului înconjurător, angajarea tinerilor în câmpul muncii şi asigurarea lor cu spaţiu locativ, calitatea studiilor şi corupţia din sistemul educaţional – au provocat divergenţe/disensiuni nu de fond, ci de formă.

Activitatea în comisii s-a încheiat odată cu adoptarea a cinci proiecte de rezoluţii, care au fost propuse pe ordinea de zi a şedinţei plenare.

La finalul întregului proiect, acelaşi grup de tineri „emancipaţi” a semnalat prin două Declaraţii publice (vociferate de la tribuna centrală) faptul că dintr-un exerciţiu au apărut multiple probleme, exprimându-şi nemulţumirea vizavi de abaterile, dar mai ales de încălcările regulamentului „Parlamentului Tinerilor”. Semnatarii, printre care şi subsemnatul, au menţionat trecerea unor deputaţi de la o fracţiune la alta (în urma intervenţiei crase a liderului unui partid consacrat), intenţionarea creării unei fracţiuni noi de către cinci parlamentari, exluderea nejustificată a Comisiei pentru Politică Economică, precum şi influenţarea sau chiar nerespectarea flagrantă a deciziilor din cadrul Comisiei pentru Politică Externă şi a celei Juridice. Personal, ajungând printr-o derogare de la regulament la Fracţiunea Socialiştilor, am deconspirat şedinţa informală a acestei fracţiuni, desfăşurată la sediul Comsomolului, fapt ce demonstrează tendinţele politizării proiectului.

În pofida acestor carenţe, specifice mai mult unui parlament moldovenesc în miniatură, decât unuia care se dorea a fi european (am fost repartizaţi pe fracţiuni parlamentare conform principalelor doctrine politice europeane: Fracţiunea Conservatorilor, a Liberalilor, a Socialiştilor, a Verzilor şi a Popularilor), consider că proiectul are nevoie de continuitate pentru tinerii care au viziuni obiective şi care au soluţii la problemele societăţii, în ansamblu, şi la problemele lor, în special.

De altfel, Marian Lupu, asistând la şedinţa în plen, a declarat că rezoluţiile finale adoptate (unanim) de către tinerii parlamentari urmează a fi transmise ca propuneri pentru comisiile permanente din cadrul Parlamentului R. Moldova, precum şi ministerelor ce sunt vizate în documentele respective, pentru a fi luate în consideraţie (!). Dumnealui a mai menţionat că proiectul „Parlamentul Tinerilor” reprezintă un exerciţiu util pentru tânăra generaţie şi că urmează a fi continuat prin cel puţin o a doua sesiune, în toamnă (deja cu un număr de 101 de tineri deputaţi).

La cele opinate de spicherul moldovean, aş comenta astfel: „vom trăi şi vom vedea”. În sens că nu am nicio îndoială că proiectul – care poate fi considerat un test, un subtil barometru de opinie – va continua în acest An (electoral) al Tineretului, dar sper să nu fie la ultima zvâcnire… (pare-mi-se, dl Lupu a pomenit discret şi de o sesiune terţă).

În ceea ce mă priveşte, le sunt recunoscător organizatorilor pentru seminarele de familiarizare cu modul de constituire şi funcţionare a Parlamentului, cu modalitatea de iniţiere şi dezbatere a unei iniţiative legislative, cu fenomenul liderismului şi a comunicării publice, precum şi pentru acel grup de prieteni pe care mi l-am făcut şi pentru ocazia de a vedea din interior cum decurge procesul legislativ. Totodată, ţin să le mulţumesc pentru contribuţia indirectă la a mă determina în domeniul în care urmează să mă specializez, prin simplul fapt că acum ştiu exact ce nu-mi doresc să devin (sic!).

Ceea ce am constat, pe lângă faptul că în Parlament până „şi furculiţele au urechi”, e că politica din R. Moldova nu se va schimba radical în următorii 20 de ani. Oricum, a fost bine pentru prima şi, cred, ultima dată, când am avut (măcar pentru cinci zile) imunitate parlamentară.

ION MISCHEVCA

cl. a XII-a, Liceul Teoretic „Natalia Dadiani”, Chişinău