NR. 9/2011

Ana-Maria Bălaş: „Regăsire“

te caut toamna, tarziu; /
imi ingrop pasii in frunzele cazute pe urmele soaptelor tale/
nu privesc cerul secatuit de vise
… si nici pamantul bolnav de noi
caci tu nu le apartii
toamna, tarziu,
invat doar sa ascult…ploaia! >>>>

Eugen Tudorache: „Geometricul trup“

GEOMETRICUL TRUP

Sunt un cub de piatră

Rostogolit pe pantă

Colţurile mi se tocesc

Muchiile, la fel

Fâşii de piatră din carnea de piatră

Se desprind din geometricul trup

Devin cubul perfect

***

Între oameni distanţe

Ca între planete. >>>>

Jianu Liviu Florian: „Cerul ca o mare, şi norii ca nişte insule“

Tovarasei invatatoare Dinica Sanda

Inalta, cu ten masliniu, ochi negri,  ochelari cu rama subtire, par negru cu spice albe,  strans la spate, barbia autoritara, obrajii plini, buzele carnoase – tovarasa invatatoare Dinica Sanda se pierduse de tot. Nu mai ramasese din dansa nicio farama scrisa in memoria elevilor clasei a IV-a C, a Scolii generale numarul 5, care poarta astazi numele celui care si-a investit averea pana la ultima ei caramida: boierul  Petrache Triscu.

Nu imi aduc aminte mai nimic despre tovarasa invatatoare; doar ca intr-o buna zi  ne-a spus ca la cercul de matematica, pe care il conducea, vom avea oaspeti de onoare: viitori absolventi ai Facultatii de Matematica din oras.De aceea, sa fim atenti, si sa nu o facem, si sa ne facem si pe noi, mai ales, de ras. >>>>

Ioana Voicilă Dobre: „Purpuriu de toamnă“

TOAMNA DIN OGLINDA MEA

Plină-i toamna, de parfum, cu cerceii ei din struguri!

Colieru-i din castane mai aprinde-n inimi, ruguri.

***

Şi-a luat rochia de frunze, decorată-n stilul ei

Şi cu rubiniu pe buze a pornit-o pe alei.

***

Are paşii măsuraţi şi privirile blajine.

Toamna de o căutaţi, e-n oglindă-aici, la mine! >>>>

Monica Sumalan: „Adânc de lună plină“

Mările  freamătă. Sunt acele meandre care apar de nicăieri.

Intensităţi de cântec diferite, intensităţi de gând care luminează sau contrastează puternic. contradictorii, furtunoase dar fascinante.  Stau eu şi cu mine aproape  şi vorbesc. Suflete care se ating ,jumătăţi de note,  personalităţi distincte.

Mările freamătă.Freamătă în adâncul lor sub razele tăcute ale lunii într-o noapte sau într-o altă clipă.

Ele se tem de neinţelesuri se tem că ar renaşte mai fremătătoare.Straniu e sufletul asta  care plânge care şopteşte lucruri uneori de neînţeles pentru alţii.Intensitatea diferă .Eu trăiesc cu mine,se desface din mine un alt gând şi mâine ………. >>>>

Cristina Maria Şandru: „Dacă…“

DACĂ…

Dacă  ar  putea  vorbi  Timpul ,

câte  ar  avea  de  spus!…Dacă  trecutul

şi-ar  murmura  tainele , câte  zâmbete

dulci  şi  amare  ar  înflori!…Dacă  nopţile

s-ar  metamofoza  în  dimineţi,

câţi  sori

ar  răsări  pe  oglinda  cerească!…

Toate  visurile  ar  înmuguri

dacă  s-ar  putea  înălţa  sufletul!… >>>>

Ana Urma: „Autumnale“

RESTITUIRI

În candela veche
mai arde
un rest de fitil
egal cu sfârşitul culorii
în hăuri de galben
respir
***
suflarea măsoară
şi albul cenuşii din vipii
glisând printre semne de tuş
vrăjit caligraf este ochiul
în bucla mătăsii
cuvintele ghem îmi şoptesc
doar să fiu >>>>

Cezarina Adamescu: „Despre Andrei Pavel – «Trepte spre nicăieri» – un drum iniţiatic cu un singur sens (volum aflat sub tipar)

Sensul unic al lui „Nicăieri”. S-ar părea că spre el ne îndreptăm cu toţii, dar puţini conştientizează acest fapt. Direcţia s-a pierdut pe parcurs. Paşii –  haotici – îl poartă pe muritor pe cărările vraişte, ale Sensului pierdut – ca să-l parafrazăm pe Marcel Proust. Ce vom găsi acolo? Greu de spus. Dacă un tânăr, cum e autorul de faţă, nu-şi găseşte drumul, sensul,  este oare el vinovat? Nu cumva noi, care trebuie să-i netezim aerul spre zborul înalt care-l aşteaptă?

O societate care nu oferă nimic fiilor ei, decât ciorchini de dezamăgiri, angoasă, anxietate, drumuri barate cu sârmă-nghimpată, ziduri de neescaladat, case fără ferestre. Pe unde să mai intre soarele?

Astfel de impresie îţi fac rândurile cărţii de faţă, chiar din titlu.  Destul de apăsător. Aproape dezolant pentru tineri ca şi pentru vârstnici – mesajul. >>>>

Florina Dinu: „Armonii de toamnă“

Cad frunzele de pe ramuri,

Şi aştern pe trotuar covor.

Toamna cântă la geamuri

Un vals îndoliat, monoton.

****

Pe străduţa brumată

Melancolia curge prin vene,

Ochii-mi sunt înlăcrimaţi,

Tristeţea pătrunde-n piele. >>>>

Alla Murafa: „Fata de duminică“

M-am prezentat scurt: „Sunt fata de duminică”.  Aşa am început. Toate au un început. Totul se naşte într-o zi. Cât despre sfârşit…sfîrşitul nu vine aşa de uşor, pentru că urmează veşnicia.

Venisem în casa lor duminica. Nu existau fete de luni, marţi sau miercuri. Era o femeie pentru întreaga săptămână. Şi eu pentru duminică, pentru că femeia pleca la familia ei. Aşa devenisem fata de duminică în casa lor. Ea – o bătrână infirmă, care se sprijinea pe un băţ ros de ani (singurul sprijin pe care îl acceptase de la viaţă). El – o umbră absentă într-un fotoliu, însoţit de o bară de care spânzura liniştit un sac plin cu un lichid transparent.Un tub subţire unea fiinţa palidă cu sacul încă plin.  „Un făt prins de placenta mamei, de la care ia, picătură cu picătură, viaţa”… m-am gândit. >>>>

Elena Stan: „Leneşa“

Într-un sat binecuvântat de Dumnezeu locuia o familie de oameni săraci şi leneşi. Casa o moşteniseră din moşi strămoşi, avea peste o sută de ani şi era printre cele mai mici din câte s-au văzut vreodată! Cinci suflete trăiau în aceeaşi cameră, dormind în două paturi de lemn. Luau cina la o masă mică, hainele şi le agăţau în cuiele bătute în perete, iar singura mobilă din odaie era o sobă cu plită. Pe jos călcau pe pământul gol. În spate aveau o cămară, în care depozitau vasele, căci de provizii, nu putea fi vorba! Locuinţa era aşezată pe un deal, deasupra drumului. Traversai strada şi dădeai de râul care curgea neobosit tocmai din munte. Pe malul celălalt, pădurile se întindeau din belşug, iar pajiştile erau imense. Prin hărnicie, toţi săracii îşi procurau hrana cu efort. Bătrânele creşteau capre cu lapte, iar când le duceau la păscut se întorceau cu măcriş, păpădie şi bănişor, din care făceau salată. Vara conservau ciuperci, adunau plante medicinale, făceau dulceaţă din fructe de pădure. >>>>