Ion Mischevca: Poezii

AR PUTEA CINEVA…? 

Ar putea cineva să-mi spună

dacă se numeşte minciună

 ceea ce este între noi?

Dacă un calcul are bun sfârşit,

deşi la-nceput o cifră s-a greşit:

 în loc de 1 – doi?… 

Ar putea cineva să-mi zică

de ce totuşi fumul se ridică,

 fără să existe foc?…

De ce Joaca pune inima pe jar,

dacă 1-n dragoste n-are habar?

 Oare, îşi bate joc?… 

Ar putea cineva să-mi fluiere,

câte vorbe-n vânt o să-i şuiere,

 ca o moară stricată?

Şi cât va crede că are timp îndeajuns

să evite întrebarea la care ea a răspuns?…

 Ar putea el, vreodată?… 

___________________

       FĂRĂ COMPROMIS 

N-am vrut să fii Eva ademenită

                     c-un măr,

 dar dacă fructul fusese rupt din tine… 

N-am vrut să fii Eva ispitită

                     de şarpe,

 dar dacă ştii să mă scapi de venin… 

Nu vreau să fii Eva izgonită

                     din rai,

 dar altfel nu vei scoate dracii din mine… 

Păcat că eu nu aş putea să devin

 (a)cel (Adam) pe care ţi-l doreai. 

 ___________________       

       DACĂ MĂ-NTREBI… 

De ce-ţi complici viaţa?

Pentru că e mai simplu s-o complici

   Şi mai complicat să o simplifici. 

___________________

       COPILUL NOSTRU

                   dedicată Căprioarei

 

Nici pentru primii paşi nu era pregătit,

deşi în leagănul cu roţi se născuse…

Dar pentru că sub lună apăruse,

cerul nopţii a mărturisit

că era să-şi scoată epoleţii!

Ce folos că-n steaua lor credeau drumeţii,

dacă ei din mers s-au oprit… 

Fie copilul a pornit-o cu stângul,

Fie, eu nu destul l-am îndrumat,

Poate acum o fac pe nătângul,

Dar poate atunci, tu nu l-ai chemat… 

Oricum, nimerise bietul într-un impas:

nici să-nainteze, nici să dea-napoi,

de parcă viaţa reală l-a ajuns din urmă,

de parcă ştia că ne-am împotmolit şi noi. 

„Până şi cel mai lung drum începe cu un pas”

de copil, aş adăuga. 

Oare călătoria noastră s-a-ncheiat c-un bun-rămas?

M-aş întreba

dacă n-aş şti, că noi doar facem popas. 

                         (ianuarie 2008) 

___________________ 

       PASTEL

                   amicului A.P.

 

Mai ieri frunzele erau prinse de ram.

Mai ieri de mână ne ţineam.

Azi vântul te aruncă în derută,

depărtându-te de trunchi…

Poţi să şi cazi în genunchi

că nu se mai ridică frunza aşternută. 

Mai ieri păsările şedeau pe ram.

Mai ieri ne ciuguleam.

Azi prin zbor te pierzi în zare

grăbindu-te să fii plecată…

Şi doar o pasăre mai caută cu disperare

cuibul de altădată.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Rămâne pădurea

dezgolită

de-al ei veşmânt, –

părăsită

de-al ei cânt…

Şi toate,

de la o creangă putrezită!

 Prietene, nu privi în urma ta…

                   amicului A.P.

 ___________________

PRIETENE, NU PRIVI ÎN URMA TA

că nimic nu ai pierdut.

Pentru ceea ce-aţi avut

are cine regreta. 

Prietene, nu mai sta în ploaie

dacă umbrela nu-i pentru amândoi.

Când treci prin vânt şi ploi

Sufletul se-ntăreşte, chiar dacă se-nmoaie. 

Prietene, alungă norii de furtună

şi soarele se va ivi.

Preschimbă noaptea-n zi

că nu te-ncălzeşte lumina razelor de lună. 

Prietene, tot răul înspre bine.

Ca să te ridici trebuie să cazi.

Dar nu mai fă din ieri un azi

când nu ştii ce va fi mâine… 

                         (februarie 2008)

ION MISCHEVCA