Serie noua, an II, nr. 6 (19) / 2008: „Să înflorească o mie de flori!“

POVETE – Ioan Miclău: „Porumbeii mei”

ANTOLOGIE – Adriana Vidroiu Stanca: Poeme indepartate

PUNTI PESTE VARSTE – Daniel Corbu despre Ionuţ Caragea: „Negru Sacerdot”

PROFIL – Mihai Tarnaveanu: Poeme noi

ESEU – Mihail Bacauanu : „Traim intr-o societate indracita ”

POEME GRAFICE -Claudia Tache:”Plang nebunii cerneala ”

VOCI – Tania Ramon : ” Albul care nu este zapada ”

MODELUL CULTURAL – Daniela Gifu: „O viaţă dedicată lui Goga”

PUNTI PESTE VARSTE – Simona Maria Pop: „Un portret al exilului românesc”

Daniela Voiculescu:,,Fragmente din Doimea Materiei”

PROZA – Anca Negru: „Lacrima”

PROFIL – Dana Banu: Poeme

PROZA – Mirela Nicoleta Hîncianu: „Nevisări”

ESEU – Camelia Radu: „Am vrut să ştii…”

CARTI SI AUTORI – Monica Grosu : „Lucian Bâgiu, povestitorul”

PROFIL – Valentina Becart: „Tăcerea mesei rotunde…“

Angela Bîrsan: „M-am îndrăgostit de o ţară. Nu de un om, ci de o ţară“

Anca Nistoroiu: „Epilog“

POEME NOI – Cătălina Melinte: „Ecuaţie iubirii“

UN SCRIITOR TANAR DE LA CHISINAU : Ion Mischevca

VOCI NOI – Gabriela Grigore: Poeme

POVETE – Ioan Miclău: „Porumbeii mei“

Am iubit intotdeauna porumbeii. Povestirile proverbiale despre viata porumbeilor au intrat desigur de mult in observatia oamenilor, in literatura si cultura, devenind modele ale iubirii, ale comportamentului demn de o morala ideala in chiar viata oamenilor. Dar ceea ce m-a fascinat pe mine, tot urmarind viata porumbeilor mei, a fost tocmai aceste realitati naturale incredibile in comportamentul acestora ! La prima vedere totul pare natural, simplu, iar omul trece pe langa niste legi ale convietuirii pasarilor si animalelor cu multa usurinta, uneori chiar ignorand o realitate de invidiat care le-ar putea fi ideala multora celor cu grai si carte ! Si iata de ce scriu aceste randuri! Intr-o buna zi din anii trecuti, un alt iubitor de porumbei, venerabilul editor al Revistei „Spirit Romanesc”, dl. Laurentiu Fulga mi-a adus de la un alt roman din zona Sydney, cateva perechi de porumbei drept dar pentru mine, despre care se zicea, ca am dragul de a pierde vremea cu literatura! >>>>

ANTOLOGIE – Adriana Vidroiu Stanca: Poeme indepartate

Rugaciune de seara

In tine Doamne ma incred umila
Ingenuchez in fata TA, stapane
Ni-s pasii grei, ni-i drumul de argila
Si ochii, ficsi, tintesc spre-o alta lume.

Coboara printre noi s-asculti tacerea noastra,
Pribegi prin tari, straini in orice parte
Pentru romani, deschide a Cerului fereastra
Zi Sfanta Liturghie din sfanta lumii carte.>>>>

PUNTI PESTE VARSTE – Daniel Corbu despre Ionuţ Caragea: „Negru Sacerdot“

Ionuţ Caragea sau poezia ca dicţionar al suferinţei

Unul dintre poeţii adevăraţi ai noului val scriitoricesc afirmat în ultimii 4-5 ani este, fără îndoială, Ionuţ Caragea. Născut la Constanţa (1975), rugbist de performanţă mondială (este triplu campion al provinciei Québec, echipa „Parc Olympique”), poetul şi-a urmat destinul dincolo de ocean, în Canada. A debutat cu poeme pe internet, iar editorial în 2006, cu volumul Delirium Tremens (Iaşi, Editura „Ştef”). Cea de-a doua carte, apărută tot la editura ieşeană Ştef, cu titlul M-am născut pe Google, a impus rapid un poet de mare forţă ideatică, constructor de stări lirice, aflat pe drumul descoperirii marii poezii. Atins până la rană de civilizaţia recentă, de cuceririle comunicării, poetul spune: „m-am născut pe Google / am deschis ochii şi-am privit printr-o fereastră / către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun Mamă / am atins-o cu degetele mele pătrate / şi mi-a fost teamă… din păcate / să nu o rănesc şi să nu mă rănească / cuvintele mele aveau nevoie de atingere pământească” >>>>

PROFIL – Mihai Tarnaveanu: Poeme noi

ROADA PE CURAT

Nu arareori, serios,

mă reazem de măr

şi-ncerc să fiu vertical.

Cu mâinile mele, parte din joc,

izbit-am fiecare rău

de-a flacărei zid

primăvăratic foc.>>>>

ESEU – Mihail Bacauanu : “Traim intr-o societate indracita “

Televizorul si mass-media formeaza mentalitatea societatii. Oamenii sunt intr-o graba continua si nu prea mai au timp pentru a diseca evenimentele. De fapt, nu vor sa-si faca timp, societatea din ziua de azi fiind ca un nisip miscator, cu cat te zbati sa ai mai mult cu atat te scufunzi mai tare in sistem. In aceste conditii, mass-media este pentru unii un adevarat instrument de educare/informare. Termeni pervertiti, intelesuri ezoterice, paine si circ, acestea ne spala pe creier si ne fac sa credem ce vor “ei” si sa actionam dupa cum vor “ei”. Mai ales dupa facatura din Tara-tuturor-posibilitatilor de acum cativa ani, termenii “politic corecti” au luat amploare. Toti se tem de teroristi, de fundamentalisti, dar nimeni nu se apleaca sa analizeze ce anume presupune acesti termeni si eventual sa identifice si cauzele care duc la acest extremism/fundamentalism. Asta pentru ca traim intr-o societate indracita care neavand argumente de nici un fel pentru a-si justifica actiunile mojicesti si ticaloase (invadarea altor tari pentru acapararea resurselor, legalizarea sodomiei sau avorturilor, vaccinuri care te imbolnavesc in loc sa te vindece, dar care “vindeca” pe altii de saracie, etc) apeleaza la defaimare si stigmatizare a membrelor sanatoase din societate.>>>>>

POEME GRAFICE -Claudia Tache:”Plang nebunii cerneala „

VOCI – Tania Ramon : ” Albul care nu este zapada „

Sari speriat că-ţi bat iar cu ninsoare
Să te răpesc înspre copilărie,
Cu fulgi mari şi plini cu broderie…
Dar mă topesc într-o scrisoare:
“Vină avem că albă e culoarea

Ce frânge în tonalităţi de gri

Varianta dintre noaptea ta şi zi?”

Zâmbeşti crispat crezând că nepăsarea
Dansului din geam e-o altă paradă.
Contururi vagi arunci iar cu mirarea
Din sufletul ce bântuie în stradă>>>>

MODELUL CULTURAL – Daniela Gifu: „O viaţă dedicată lui Goga“

Demersul ştiinţific recuperator Goga şi criticii săi[1], propus de Dan Brudaşcu, se demonstrează a fi necesar şi deplin motivat atât prin valoarea excepţională a operei poetului, cât şi prin rolul pe care l-a interpretat cu dăruire şi devotament în istoria poporului român. În acest sens, este bine-venită sublinierea regăsită în cartea lui Nicolae Balotă: „Rareori un poet de seamă (precum Goga – n. ns.) a obţinut mai spontan şi mai total sufragiile întrunite ale unui public larg şi, în acelaşi timp, ale unei elite literar-artistice”[2]. Ne aflăm în faţa unui impetuos şi consecvent cercetător, care caută neobosit noi interpretări cu valoare ştiinţifică despre ceea ce a reprezentat Octavian Goga. Însuşi autorul afirmă „că un asemenea obiectiv nu poate fi atins în cadrul unui orizont disciplinar îngust şi că problemele pe care le ridică tema impun perspectiva mai largă, de poetică culturală”[3]. >>>>

PUNTI PESTE VARSTE – Simona Maria Pop: „Un portret al exilului românesc“

Călătoriile în străinătate au avut pentru Adrian Marino o semnificaţie majoră şi pentru că i-au înlesnit accesul la reprezentanţii exilului românesc. Pe baza întâlnirilor întâmplătoare sau organizate cu intelectuali români stabiliţi peste graniţe, se poate realiza un portret al exilului, aşa cum apare în însemnările contactelor pe care le-a avut cu acesta. Evocarea exilului ar putea fi pusă sub semnul tristeţii, făcându-se o referire la gândurile pe care le-a nutrit autorul la mausoleul lui Commenius (monument naţional ceh în oraşul olandez Naarden): „Exilul este totdeauna trist, oricât de solemnă i-ar fi consacrarea postumă”[1] sau la însemnările asemănătoare pe care le presară în jurnalele de călătorie: „Multe gânduri, în avalanşă, despre statutul intelectualilor români din străinătate, despre profunda lor dramă interioară”.[2] Tristeţe, dramă, mizerie intelectuală şi morală, complexe de inferioritate şi insecuritate materială permanentă, aceştia par a fi termenii în care caracterizează exilul oamenilor mediocri pe care i-a întâlnit în călătoriile sale. >>>>

Daniela Voiculescu:,,Fragmente din Doimea Materiei”

PAPA IULIAN

când văd cum se umflă

lumea…

cât se înghesuie în faţa

ridicolului…

devin un portret de Rafael,

un portret papal…

privirea mi se schimbă

şi caută să tacă…

sufletul mi se adună

într-o bătrâneţe lină…

şi simt…

încăpăţânarea lumii…

coarnele ei fără rost…

şi regret, o las în urmă…

sunt doar eu şi Dumnezeu,>>>>

PROZA – Anca Negru: „Lacrima“

Mă doare cumva, într-un fel straniu capul… Un soi de ameţeală subversivă, o înţepătură perfidă, regulată… Asta să fie? Sunt trei zile de atunci… Nu mai iau… E bine, e rău, poate nu are nicio influenţă… Ce influenţă ar putea avea? Simt nevoia să plâng, să plâng în hohote, să-mi curgă şiroaie de lacrimi pe faţă, să plâng convulsiv… Mi-e dor de plâns! De când nu am mai plâns? Un an, doi ani… poate un an jumătate… Să fi trecut atât? Oare de câte ori plâng oamenii pe an? Ceilalţi oameni?!? Lacrimi vii, lacrimi intense, îmi doresc o lacrimă, măcar una…Poate voi plânge din nou fără… Poate nu mă voi mai putea opri din plâns…Toată simţirea mea într-o lacrimă, una singură… Îmi doresc… da, îmi doresc… un plânset nou, un plânset din întreaga mea fiinţă, un hohot, o convulsie… O eliberare de… un plânset liber, volitiv… Oare există plânset volitiv? Să vrei şi să poţi plânge! Deodată. Fără motive. Doar aşa, de dragul libertăţii de a plânge. Oare se poate? Nu mai iau… Şi dacă e un semn de vulnerabilitate, de dezechilibru?… >>>>>

PROFIL – Dana Banu: Poeme

POEZIE CU SÂRMĂ GHIMPATĂ
însera şi eu te ţineam de mână

să nu care cumva să cad

să nu care cumva să mor în timpul vieţii tale

pe coline

departe

îşi întindea spre soare pletele firave

nostalgia

prin iarba uscată se aprindeau lumi mărunte

era pace cu ungaretti şi o jumătate de pâine pe masă

apoi s-a făcut un gol uriaş în jurul nostru

aerul se rarefiase

vocea ta aluneca

şiroia prin rigole

planetele de damă anunţau mari câştiguri

mulţi bani

un viitor prielnic >>>>

PROZA – Mirela Nicoleta Hîncianu: „Nevisări“

Incropesc din secunde ruginite minutarul lipsa de pe ceasornicul celor douasprezece ore trecute suspect de repede pe langa viaţa mea. Ma afund in tacerea chemata spre mine. Tac…sa-mi ascult ceasul inimii cum roteste nenumaratele minutare in sensul de stanga spre dreapta, anapoda, ravasind lumea din secunda in clipa si din vesnicie catre neputinţa…Crestez pe o coaja de portocala, ramasa de la masa orizontului, un ceasornic de cuvinte, sa nu-mi mai recunoasca timpul zilele care mor in amintire.Ţesatura cuvintelor, albita de pietrele raurilor, plange in litere de alb in rosu si destrama vorbe neinţelese catre pridvorul sufletului meu. Infricosata, strang cu privirea cioburi de rasarit uitate pe retina orizontului, ca icoana vie a doua inimi analfabete de cuvinte, exilate in pustnicia tacerii. Gasesc printre atatea pasari negre, scrise cu gandul pe cer, o pasare doar alba, strajer in temniţa farului din marea de lacrimi a ochiului meu drept. >>>>

ESEU – Camelia Radu: „Am vrut să ştii…“

Ninsa de albastru

Fiecare secunda a vietii mele infloreste sub cernerea albastra a privirii Tale. Sub infinita frumusete a Ta. Ninsa de albastru, ma ridic si imi revin de fiecare data. Dupa fiecare durere, dupa fiecare moarte. Si nici nu Te observ, nici nu Te bag in seama, desi cantecul Tau este mereu asupra mea. Desi lumina Ta albastra este respirarea lumii in care traiesc. Desi sub acest scut pot visa, pot crea, pot fi. Si totusi, de cate ori am uitat de Tine.. de cate ori.. poate ca ma vei ierta, ah, cu siguranta ma vei ierta.. pentru ca in brate de esti, nu vezi chipul mamei tale.. dar ii simti parfumul si caldura trupului bun si iubirea din fiecare gest.. >>>>

CARTI SI AUTORI – Monica Grosu : „Lucian Bâgiu, povestitorul“

Sânziana în lumea poveştilor (Editura ,,Grigore Moisil”, Bacău, 2005) este cartea care propune un tip nou de scriitură, definitorie, într-o anumită măsură, pentru tânărul prozator, Lucian Vasile Bâgiu. În fapt, nu e vorba de un stil cu totul nou, ci, mai degrabă, de o anume dorinţă de explorare a fantasticului recuperator în legătură directă cu un real cotidian, banalizat de evenimente comune. Vocaţia de povestitor a autorului iese vădit la suprafaţă, dublată fiind de alte calităţi ale scrisului său, cum ar fi ironia, spiritul ludic şi parafraza. Textul ţese, la graniţa realului cu fantasticul, istoria unei călătorii, o călătorie de poveste şi în poveste, având-o ca protagonistă pe Sânziana, o fetiţă frumoasă şi îndrăzneaţă, adică prototipul eroinei din basme. Povestea este condusă cu har de un narator obiectiv şi ludic, ce ademeneşte continuu cititorul spre o lume a închipuirii. Însuşi naratorul pare puţin distrat şi aparent uimit de întâmplările evocate, evident totul stând sub semnul ironiei şi al autoironiei. Cunoscând valenţele scriiturii postmoderne, atât de tentante şi pentru autorul nostru, am putea crede că acest text nu este nimic altceva decât un experiment naratologic, realizat într-o cheie a simplităţii copilăreşti, a jocului semantic de cuvinte şi având totuşi un substrat de semne şi semnificaţii. >>>>

PROFIL – Valentina Becart: „Tăcerea mesei rotunde…“

La această masă rotundă

străjuieşte tăcerea

celor care

cu paşi hotărâţi şi braţe puternice

au pus la cale

cucerirea lumii.>>>>

Angela Bîrsan: „M-am îndrăgostit de o ţară. Nu de un om, ci de o ţară“

Asta e! Nu mai ştie când. La început de mileniu, la început de lume, din altă lume, dintotdeauna sau niciodată! Uneori îşi reaminteşte detaliile cu atâta acurateţe încât are impresia că priveşte un film. Acum nu…Acum e un mozaic de impresii, imagini şi cuvinte ca într-o compoziţie „Da-da”. Ştie precis doar de ce. Cineva îi tăiase cauciucurile de la maşină iar Dănuţ s-a revoltat suficient cât să-şi aducă aminte de ea ca sa agite un pic lucrurile. În două ore se şi vede cu el.

– E vorba de un investitor israelian de origine română. Nu ştiu dacă i se puteau băga mai multe beţe în roate decât au făcut-o până acum. Am crezut că-i vreun bai doar cu românii dar văd că m-am înşelat…Tot ce nu e de-al lor e împotriva lor şi trebuie făcut ceva să plece de aici, din Borsec. Vezi bine! Totul e o paragina de nedescris… Vine unul, face ceva şi mai schimbă imaginea iar ei, în loc să-l sprijine n-au nimic mai bun de făcut decât să-i hăcuiască roţile. Ăştia de la poliţie se fac că nu văd, primarul dă din umeri, toţi se feresc să zică ceva pentru că se tem că le vine şi lor rândul dacă nu-şi văd de pătrăţelul lor. Numai voi, ziariştii, dacă mai spuneţi câte-o vorba ar putea să se potolească. Nu-l lasă să respire cu nici un chip. >>>>

Anca Nistoroiu: „Epilog“

Nu era nici noapte nici zi, era doar o clipă într-o eternitate. Nu era nici întuneric nici lumină, erau doar imagini în culori abstracte. Nu era nici cald nici frig, era doar povara unui eter îngreunat de vid. Nu era nici aglomerat nici pustiu, era doar inerţia unui ecou surd care se lovea în mişcarea lui buimacă de gândurile locvace. Nu erau limite, era doar neant, doar teamă devenită confuzie.

Cel mai crud moment pe care îl poate trăi o fiinţă umană este acela când nu-I mai este teamă de nimic. Când nu mai există nici o spaimă, nici o limită exterioară sau interioară, rămâi doar tu şi universul pe o scenă în care auditoriul s-a metamorfozat în simţuri. Rămâi perplex în faţa unui peisaj fără orizont în care doar timpul ticăie monoton în goana sa spre nicăieri. Trăim pentru mâine, toată existenţa noastră gravitează în jurul acestei noţiuni, orice am face ne gândim la consecinţele de mâine, la coerciţia viitorului, care în fond nu este decât o himeră etern amăgitoare. >>>>

POEME NOI – Cătălina Melinte: „Ecuaţie iubirii“

ECUAŢIA IUBIRII

Să aşezăm unul lângă altul

două buchete…

unul să fie cu flori,

celălalt cu iubire;

să-l udăm cu lacrimi pe primul,

iar pe al doilea >>>>

UN SCRIITOR TANAR DE LA CHISINAU : Ion Mischevca

AR PUTEA CINEVA…?
Ar putea cineva să-mi spună
dacă se numeşte minciună
ceea ce este între noi?
Dacă un calcul are bun sfârşit,
deşi la-nceput o cifră s-a greşit:
în loc de 1 – doi?…
Ar putea cineva să-mi zică
de ce totuşi fumul se ridică,
fără să existe foc?… >>>

VOCI NOI – Gabriela Grigore: Poeme

UITARE

De-ai să te rupi se lângă mine

şi ai să mergi p-un drum pietros

în buzunar cu un bilet

doar pentru dus, nu şi întors,

eu ştiu că încă voi simţi

în jurul meu prezenţa ta

chiar de neantul te- a răpit

tu eşti captiv în mintea mea.

Şi voi săpa adânc în mine>>>>