~Mihail Soare: Poezii din volumul „Gâlceava mea cu Haydn“

ÎŢI SCRIU AVAN…

Îţi scriu avan pe dosuri de icoane,

Pe nemurirea-mi răstignită-n toane,

Pe pleoapa oblonindu-ţi noaptea ochiul

Sec de lumină, îngânând deochiul

Nesocotitei surghiunite lacrimi

Scursă-n deşertul şperţuit de patimi,

Pe sânii-ţi lăstăriţi în zorii pizmei,

Pe gleznă, gât şi pe carâmbul cizmei,

Îţi scriu amar cu neînstări aldine

Dospite toamna-n vise orfeline,

Pe goarna patefonului, pe ziduri,

Pe miazăsud, pe răsărit, pe riduri,

Pe îngerul din vremuri nibelunge,

Uimit, pierdut, apter, golit de sânge…

____________

S-AJUNG SĂ PIPĂI TAINA…

S-ajung să pipăi taina ca pe pâine

pân’la plăsele să-i împlânt cuţitul,

să-mi zică steaua dintre nori “smintitul”

când i-oi promite ziua de poimâine

* * * *

Lihnit, neantul să-mi încapă gluma

de-a-mi duce de dârlogi fiinţa goală

pe scurtătură, îmbrăcată-n smoală

către iubirea unică, postuma

* * * *

Să-mi tacă telegrafu’n substantive

născute-n nori de adăpat ursita

despre molozul rătăcit în sita

prin care trec durerile fictive

* * * *

În finitudini să-mi alint ocara

şi deghizat în pogorâri mondene

să mă feresc de evlavii perene

când mi-oi croi, din cârpe şterse, doara

* * * *

Credinţa îmbătată prin lucarne

dansând fără pudori în lupanare,

strădalnic, cu căinţa din fervoare,

să-mi facă, şmecheresc, cu-n ochi, din carne

* * * *

S-ajung să pipăi taina, şi poimâine,

când m-o lătra dintre zăvozi furgonul,

să-nfig cu-n bold în aripi avionul

în insectarul mârâind în câine…

____________

AM SPERTUIT ZETARII

M-am dus la editura de ciclopi

Să-mi public manualul de sarcasm,

Mânat de tremurul închis în spasm,

Un personaj uşor grotesc de basm

Cu trefla rătăcită printre popi

* * * *

Am şperţuit zeţarii cu moşii

Înzăpezite, din ţinuturi reci,

Prin care whisky-ul cântă-n lilieci

Un foxtrot de prin anii patruzeci,

Amestec de delir şi infamii

* * * *

Din lujerele fistichii de şpalt

Îşi saltă-al naibii plumbul fanfaron

Dezgustul scris în slove de jargon,

Maimuţărit, dar trist, ca un bufon

Care sădeşte îngeri în asfalt

* * * *

Caligrafii de rictusuri în tuş,

Batjocuri cârtitoare, ironii

Am adunat în carte, mărturii

Din zilele în care-n prăvălii

Găseai pe raft aripi de zbor-târâş…

_____________

ÎN DIMPOTRIVA RAIULUI…

În dimpotriva raiului nu plouă,

Căci toamna are-accesul interzis

Şi nici nu ninge când e lună nouă,

Iar iarba este verde de Paris

* * * *

Aici nu cântă niciun greier vara

Doar patefoane fără căpătâi

Zgârie arii când se lasă seara

Din operete ale nimănui

* * * *

Nu sunt privighetori, de unde zboruri

Sub cerul de hârtie stacojiu ?

Doar vise dezosate după storuri

Şi crânguri mov cu arbori de sicriu

* * * *

Fluturi bezmetici umblă în bastoane

Prin lanul de colivă – ce delir,

Şi-şi ţipă satisfacţia-n jargoane

Porcoase, într-un dialect ilir

* * * *

În iodlere acute, trandafirii,

Rataţii unui univers captiv,

Îşi fac cu spinii proprii harakiri,

Un gest ce e-ndeobşte cam tardiv…

_______________

AM FOST GEAMBAS DE VISE…

Am fost geambaş de vise-n vieţi buimace

Fumate pe furiş pe sub podeţe,

Neguţător de piei prin iarmaroace

Ori bărbier de morţi în tinereţe,

Lumânărar, născocitor de toane,

Călău de zboruri, meşter de comete

Într-un garaj, sorbind marghilomane,

Şi jucător de treişpe la rulete,

Am fost sforar, înghiţitor de noduri,

De săbii ascuţite prin oboare

Sau cântăreţ bisat pe la prohoduri,

Tălmaci de zodii, vânzător de ziare,

Pescuitor de taine-n prostovoale,

Mâzgălitor fecund de epitafuri

Ce fluiera din Bach prin catedrale

Şi prin biserici, ori pe sub cearşafuri,

Am fost bufon, contrabandist de roluri,

Mijlocitor de cauze pierdute,

Negustorind căinţe moi, pristoluri,

Uimiri crescute printre pergamute,

Cărţi scrise tremurat, letopiseţe,

Tramvaie fără cai, acordeoane

Şi îngeri cu aripile glumeţe

Ieşite caraghios prin macferlane…

_______________

ÎN MLAŞTINI PUTUROASE ŞI ACRE ARĂ MORŢII…

În mlaştini puturoase şi acre ară morţii

Cu minutare lucii meşteşugite-n pluguri

Tresaltă caraghioase lăcustele sub juguri

Şi-njură birjăreşte nefericirea sorţii.

Răstoarnă-n brazde late cât mugurul de seară

Cernoziomuri mute de împliniri oloage

Nacele de baloane, suspine, monoloage,

Popor de râme groase, seminţe de secară,

Monocluri fără iris înfipte-n suveniruri

De vieţi închiriate cu ora, cu nevoia,

Etuiuri-copârşee din arbori de sequoia,

Umbrele, policandre sau zaţuri de la chinuri,

Catarge fără pânze, puţinuri de corăbii,

Dureri hermafrodite şi-amarnic egolatre

Crescute-n matinee prin circuri, bâlciuri, teatre,

Privighetori ascunse în zăngănit de săbii.

Răstoarnă-n brazde luturi şi lespezi de argile,

Cravaşe nechezânde după jochei de greieri,

Femururi albicioase sau ţeste fără creieri,

Speranţe maladive din ere, nu şi zile,

Abace, cronometre, clepsidre, telescoape,

Coroane fără rege, tiare, măşti de claun,

Bolnave de artrită picioare lungi de scaun

Cioplite-n lemn de cedru prin constelaţii şchioape.

Răzbat din brazde aburi de conştiinţe macre

Gemânde în erate mai îndelungi ca viaţa

Nadiruri, morţi pribege, măturătoare-n piaţa

În care pe tarabe se vând nămoluri acre…

____________

ERAM O JUCĂRIE RUGINITĂ…

Eram o jucărie ruginită

pierdută într-un secol fără cuget,

mă întorcea cu cheia o ursită

copilăroasă, proastă şi smintită,

eu ţopăiam, ca boul, după muget

* * * *

Ispite adumbrite-n molitvelnic

îmi arvuneau parşive penitenţa

înscrisă strâmb în slove de pomelnic

răstălmăcită-n graiul nevremelnic

în care gângăvea afon potenţa

* * * *

În zămisliri de neînstări drumeţe

îmi înţoleam destinul tras pe sfoară

şi-l măscăream cu vorbe şugubeţe

croite-n stihuri, pilde şi poveţe,

el mă credea sufleurul de o seară

* * * *

Cu-n ochi cucernic şi cu altul şui

mă tot holbam prin telescoape chioare

la cerul pezevenghi, al nimănui,

o temniţă de stele amărui

nădăjduind aleanuri viitoare

* * * *

Aşa că născoceam răscruci cu carul

pe care le-ndopam cu vinuri rare

răstălmăcite-n teascuri, scurse-n farul,

uitat la ţărmul unde osuarul

trecea prin pâine îndoieli fugare

* * * *

Buimace gânduri călăreau instincte

cătând cu sârg lichenii pe dindosuri

şi urme de potcoave în cuvinte

şi-n florile, pretexte de morminte,

sădite-n pânde acre de prinosuri

* * * *

Eram o jucărie îngropată

în vlaga zvonului de înălţare

înfipt în balamucul dinspre tată,

străbunul meu cu fruntea-nmiresmată

de seul behăind în lumânare…

_______________

ULTIMELE VEŞTI DESPRE MINE

Ultima dată fusesem văzut într-un secol nepotrivit, veşnic întârziat,

„lasă dracului tramvaiul cu cai verzi”,

îi spusesem de nenumărate ori arătându-i clepsidra,

eram la o berarie din apropierea pieţei de peşte

alături de Herman Hesse,

el cu pălărie, eu fără,

gătiţi amândoi în sepia,

ne puţeau a baltă până şi cuvintele, de bere nu mai zic,

zeflemitor ca un telegraf îi înşiram poveşti credibile cu îngeri,

dar el, nu şi nu, că numai dirijabilele zboară,

era la orele strivite ale amurgului,

în rest ocupaţia mea de căpătâi era privitul în gol,

iar noaptea, în camera mucedă de mansardă,

culcat pe aşternutul meu de vise, ca un fachir,

sângeram…

______________

ÎN PLÂNSUL MEU, ÎN RÂSUL MEU…

În plânsul meu stau fluturii ciorchini

Şi plâng şi ei, la rându-le, nebunii,

Încălecaţi de îngeri cabotini

Ce le servesc în iesle arlechini

Boiţi ca dracul în culoarea lunii

* * * *

În râsul meu stau fluturii ciorchini

Rânjind şi ei bezmetic, ca nebunii,

Comedianţi actori adulterini,

Trişând entomologii clandestini

Rămaşi la vreo plutire cu lăstunii

* * * *

În plânsul meu stau fluturii ciorchini

Bocind prin microfoane ca nebunii,

În ritm de salsa, psalmii bizantini

‘Nălţaţi până la ceruri printre spini,

Dintr-o psaltire dată putrejunii

* * * *

În râsul meu stau fluturii ciorchini

Şi râd şi ei homeric, ca nebunii

Închişi printre poeţii asasini

De taine grele scăpărând lumini,

De la azilul din Deşertăciunii…

MIHAIL SOARE