Claudiu Coman: „Remember Cezar Avramescu – În loc de binemeritata pomenire“

Parafrazand un mare poet roman contemporan, desi tanar pot sa afirm, fara teama de a gresi, ca am mai multi prieteni, idoli, modele sub pamant, decat pe pamant. Cu toate acestea, consider ca sunt un privilegiat de soarta. M-am nascut intr-un orasel din Oltenia, si intr-o perioada in care oameni dragi, caractere mari, scritori renumiti, „alcatuiti dintr-un aluat deosebit, minti luminate, suflete curate si alese care depasind comunul nu au trait si nu au avut o alta multumire sufleteasca mai mare, decat cand folosesc altora, mi-au adapat sufletul, mi-au indreptat pasii, mi-au luminat calea. Dintre acestea, o parte ne ptivesc dintre stele si se bucura ca viata si munca lor neinteleasa de toti, ca sacrificiile trecute cu vederea pot servi ca pilda contemporanilor si ca splendid exemplu generatiilor viitoare. Seria negra a deschis-o”EGRETA cu aripa franta”-medic, prieten, coleg, scriitor si poet(din a carei opera nu a fost recuperata decat o mica parte si publicata in cartea marturie: „Respiratia memoriei”)-Tamara Vladut-fica a orasului Filiasi, disparuta prematur, pe 24 martie 1998, la varta de numai 39 de ani.  Evocand clipele emotionante de la lansarea cartii nu pot sa nu amintesc cateva versuri ale Tamarei: ” Si cum zambesti / si cum te misti / Eu te inchid in ochi-mi tristi / Si te iubesc si deci… / Existi!!! / Si-am tot calcat / pe strambe „legi”… / Mi-e dor de tine / intelegi?” (Dor)

„CERUL, CERUL, CERUL, / te-a chemat mereu / sangera pe cruce / OMUL-DUMNEZEU / O, de-ai vrea sa-ti stearga / rana celui rau / CERUL, CERUL, CERUL / azi ar fi al tau” (Cerul)

„eu fi-voi doar / cearcan / Rastignit intr-un gand… / …aminte-aducand” (Cearcan rastignit)

A urmat apoi gazetarul, poetul, omul si scriitorul, bunul meu prieten si frate mai mare, idolul meu, primul meu model de viata si conduita morala: Ioan Tecsa.  Ne-a parasit in cea mai lunga zi a anului’99-21- iunie-!

„Dar nimic nu este intamplator, se spune…” ( afirma Coca Aurelia Sarbu, gazetar cunoscut al Olteiei, si care, si ea”din pacate, deja in Canada”.)  Si daca nimic nu este intamplator, spiritul sau premonitoriu razbate, volcanic, printre cuvintele scrise si rostite de ei: Ioan Tecsa si actorul, poetul, scriitorul, patriotul basarabean Arcadie Donos care evoca:  „La prima noastra intalnire am crezut ca esti un flacau de pe Nistru, apoi am aflat ca esti din Ardeal.Ce frumos ne-am adunat in cartea noastra: Carre’ de Asi-o poeta din Muntenia, un poet din Oltenia, altul din Moldova si tu, din Ardeal! Cat de viu suna acum, -Orologiile tale din Ardeal!  Prin urmare, te rog, draga Ionele, schimba titlul acestei notatii, din Requiem in Evocare!Ai fost de acord cu mine cand ti-am citit catrenul: „Mortii din viata, / Vii din moarte / Unii coboara, altii inalta: / A neamului carte!” Tu cu totul esti in aceasta nepieritoare carte! Desi prevazator, ca o ciudata presimtire, te-ai marturisit: Ciresii primaverii din Ardeal / In lacrimi rosii plang pe deal!”

Si daca „nimic nu este intamplator”, gandurile scritorului si pictorului avocat Sava Ionescu, recitite intr-o noapte mohorata a acestei primavera, parca prevesteau o noua nenorocire:  „Ganduri pentru Filiasi…

In urma cu opt ani rataceam intr-o Craiova dezbinata in care ocluziile politice constituiau boala dominanta si unde individualismul din viata culturala era ca buruienile intre flori, iar incercarile de unificare se loveau de procentul criticilor, invidiilor, si, ceea ce era mai grav, de infatuarea celor ce-si statornicisera locurile pe fotoliile capitonate de vechiul regim.Eu, cautam o oaza, unde sa pot sa-mi desfasor modestele calitati de romancier.

M-am oprit intamplator la Filiasi. Am gasit aici nu numai o poiana parfumata cu florile intelectualitatii din Filiasi, …ci si un colt de rai unde canta spiritul.  Ceea ce constituie una din marile frumuseti ale sufletului orasului, este faptul ca-si cheama mereu pasarile migratoare, care au purtat pe unde au fost, spiritul locului unde s-au nascut si au crescut-Filiasi. Ca un nomad ce-si inalta cortul undeva, m-am stabilit in acest loc minunat-Biblioteca Filiasi-si in orasul de pe Jiu, unde raman chit ca as costori caldari si as vinde linguri.” -Sava Ionescu 4 sept. 2005

A doua zi, tatal meu ma anunta ca, din pacate, „Coltul de eternitate”din cadrul Bibliotecii „Antonn Pann”s-a imbogatit si cu operele MAESTRULUI. La inceput nu am intelesa, dar apoi am realizat ca bonomul Sava Ionescu a trecut in galeria de Sfinti ai sufletului meu.  In toamna anului 2002 m-am mutat la liceu in Craiova. Alti prieteni, alti idoli, alte modele. In cea mai mare parte evenimentele culturale din Craiova erau „superelitiste”, dar fara suflet, fara acea traire, fara acel fior; interventiile erau de nivel academic , dar rostite din varful buzelor: o parte din personaje gomoase, tepoase, sfidatoare, iar alta plictisita, ce participau din complezenta din snobism, carierism sau mai stiu eu ce.  Atunci m-am refugiat in presa On Line. Am descoperit o lume noua, un alt mod de a gandi, de a comunica. Am descoperit prieteni noi, desi fizic nu ne cunosteam. Publicatii ca: Observatorul.com din Toronto, AGERO din Stuttgart, MONITORUL CULTURAL, EPOCA si nu in ultimul rand Gazeta de sud, mi-au gazduit gandurile si sentimentele, au inchegat prietenii, mi-au pus in fata noi modele.

Asa i-am cunoscut pe domnii: Puiu Popescu(oltenul nostru din Toronto), Lucian Hetco (banateanul din Stuttgart) Artur Silvestri si miile de prieteni ai domniilor lor.  Asa l-am cunoscut pe DOMNUL PROFESOR CEZAR AVRAMESCU si sutele de prieteni ai domniei sale (ce raspundeau prezent prin comentariile la editoriale in fiecare joi si sambata a saptamanii)si alte mii, poate zeci de mii (ce le comentau pe strada, in tranvai, la servici, la bere sau la o cafea). Asa m-am infratit in ganduri si sentimente cu domnii Victor Socolovici, Vlad M, Cristi Betiu, IcfromNY, Ion Cotosman, Passagero, Florin, G Sbora, Adolf H., Florin, Marius, Aurel Cernea, Securistul, Vladimir, Dragos, Termopan de Midia si multi altii.  Si, poate nu intamplator, spre sfarsitul anului trecut, batranul meu prieten (calculatorul) a refuzat sa ma mai asculte., pana mai acum doua saptamani.

Reluindu-mi preocuparile am observat ca la GDS, desi sub un format nou si mai atractiov, parca lipsea ceva. Simteam un gol in continut dar si in inima. In locul editorialelor aparuse rubrica de „Opinii”, am urmarit joi si sambata, dar golul nu disparea. Atunci am realizat ce-mi lipsea.Mi-am exprimat nedumerirea si am aflat cu stupoare naprasnica veste.Desi pe doamna Ina Voinea am respectoat-o tot timpul, iar ‘Opiniile” domnului cmu m-au incantat de prima data de cand am luat contact cu ele atunci am simtit ca ii urasc. Acum le multumesc pentru ca , la implinirea a trei luni de cand DOMNUL PROFESOR si-a luat zborul spre stele, am posibilitatea sa-i transmit gandurile mele de binecuvantare.

In loc de binemeritata pomenire propria: Infra-ultra-micro-autobiografie „M-am nascut inutil intr-o anumita zi a unei luni din anul respectiv, intr-un cartier periferic al Galatiului de altadata. Despre farmecul acestor cartiere, despre cât de albastra era Dunarea acelor vremi il puteti intreba pe vecinul Panait Istrati.

Apoi am inceput acea cursa contracronometru in care, daca ajungi la capat, inseamna ca ai pierdut. Mi-am petrecut copilaria la tara, intr-un sat adevarat, intr-o Românie adevarata; am mai apucat o felie de viata adevarata, demna, normala.  Am mai avut norocul sa urmez un liceu adevarat; in care mai ramasesera câtiva profesori autentici. Primavara vietii am petrecut-o in Iasiul universitar, unde am avut profesori care erau in egala masura profesionisti si oameni de cultura, formati in buna parte in marile Universitati ale apusului; ceea ce am invatat de la ei nu se poate uita niciodata. Am avut apoi, la terminarea facultatii, onoarea de a le deveni coleg. Onoare pe care apoi am tradat-o venind la Craiova. M-am straduit sa devin oltean in timp ce oltenii se straduiau sa devina universitari. Nici eu, nici ceilalti n-am reusit.  Am irosit zilele unei jumatati de secol prin ungherele amfiteatrelor. Am intentionat sa arat studentilor ca matematica este frumoasa, fiind in fond un simplu exercitiu de logica si imaginatie, un joc captivant, accesibil oricarei inteligente normale. Am incercat sa nu fac din matematica un instrument de tortura; de aceea am predat-o cu zâmbetul pe buze, cu o gluma agatata in coltul unei teoreme. Studentii m-au iubit si la rândul meu am iubit studentele. Am avut idei si am scris multe lucrari de matematica; sunt singurul de aici care are o teorema care ii poarta numele. Am comis multe articole, eseuri, poezii, cautând astfel sa-mi motivez partial si nesemnificativ existenta mea terestra efemera.

Mi-ai placut lumina, inaltul cerului, zborul pasarilor, murmurul frunzelor alintate de adiere. Am iubit frumosul in formele lui primare; tandretea culorilor, armonia sunetelor, vraja slovelor mestesugit inlantuite; vinul ales, femeile frumoase. Dar dintre toate femeile pe care le-am intâlnit numai una singura a meritat sa fie iubita; este aceea de lânga mine, care m-a suportat o viata si care ma va intovarasi si dincolo.  Am vrut sa fac multe, dar am reusit putine; numai prostii am facut o gramada. Dar nu regret decât prostiile pe care nu le-am facut. Am strâns, din putinele calatorii, comori de frumusete pe care le tin ferecate in suflet ca pe o nepretuita comoara, frânturi din misteriosul Mexic, din neasemuita Florenta, din languroasa Venetie, din insorita Sicilie si din multe alte parti. Am furat din muzeele lumii surâsul etern al madonelor rafaeliene, zbuciumul formelor sculpturilor lui Michelangelo. Iar din salile de concert si de pe discuri am patruns durerea muzicii beethoveniene, framântarile sufletului lui Brahms, bucuria vietii lui Mozart, seninatatea si echilibrul cosmic ale muzicii lui Bach. Am fost totdeauna nemultumit de mine; iar acum când sunt pregatit pentru calatoria spre marea liniste, pot spune ca am avut dreptate sa fiu asa. Am urât prostia, dar mi-am dat seama din propria experienta ca daca ti-i data nu poti scapa usor de ea. Dar numai prostia blânda e suportabila. Cea agresiva, mai ales daca este intovarasita si de lipsa simtului umorului, este total insuportabila.  Am trait sub trei orânduiri; de fiecare data am sperat ca aceea care vine va fi mai buna; am ramas doar cu speranta.

Mi-a trebuit mai mult de jumatate de veac ca sa-mi dau seama ca lucrurile cu adevarat esentiale in viata sunt lucrurile cele mai simple cu putinta; si care sunt chiar lânga tine, pe când tu le cauti in alta parte. Si am devenit suficient de inteligent ca sa-mi dau seama de mediocritatea mea.
Am fost un om obisnuit, cu o viata obisnuita. Pe care incerc uneori s-o rememorez. Dar rareori reusesc. E ca si când m-as plimba printr-un cimitir in care timpul, vânturile si ploile au sters inscriptiile de pe cruci. Arareori mai recunosc ceva sau pe cineva.  N-am nici un motiv sa fiu nemultumit. Dumnezeu mi-a dat de toate; daca mi-ar mai fi dat inca ceva n-as fi refuzat. Dar, in mod sigur, atât am meritat.” Dumnezeu Sa-l odihneasca!

CLAUDIU COMAN