~Lucia Sava: „Zilele tale“

ZILELE TALE

Încă o cută la tâmpla zilelor tale.

Zile

care sunt perne nopţilor cu frunţile lor fierbinţi.

Ai obosit să urci.

O iei la vale.

Faci poteci din suflul pădurii,

îl iei în mâini

şi îl prinzi într-o agrafă de păr.

Ai cu tine libertatea care nu mai există nicăieri.

şi care vine din rodul muncilor tale.

Zilele tale

chiar ninse,

nu ai cum să le arunci.

Nu sunt obiecte, senzaţii.

Şi le iubeşti aşa cum sunt, natural,

nu ca o poruncă divină.

Le respiri pe fiecare în parte,

cu vâlva lor de reverie, nu de vreun barbarism.

Nu poţi ignora că exişti.

Te exprimi

conştient de persoana ta,

luând vîrtejul zilelor aşa cum ele se arată.

Sub cer lutier primeşti cu ardoare cântecele sale

în bătaia de inimă trepidantă.

La un moment dat

îţi închizi zilele,

din ce în ce mai multe,

ca pe nişte bijuterii într-o caseta a ta.

________________

SUFLET OSTATIC

Îi aspră la purtare noaptea asta.

Romantică femeie, tu nu dormi.

Ţi-i sufletul ostatic de pământ cu ploaie,

cu vânt ce pradă ca un aprig şoim.

* * * * * *

Îţi potoleşte setea fântâna unei Luni,

Cearşaf de ierburi peste picioare ai.

Pe al tău chip se-aşează mirosul de Salcâmi.

În noapte trufaşă nu mai ai nici grai.

* * * * * *

Dojană îţi e cerul şi iei seamă,

din cântecele vieţii ai numai o urmă!

Şi graţios tu plângi, îţi este teamă,

în sufletul iernatic omătul îţi e umbră.

* * * * * *

De-i întuneric nins ori ploi miositoare,

în umbra unui chip tu ceri

un suflet liber, să nu îl vezi cum moare.

Năprasnic dor tu ai, îţi este un mister.

_____________

SUFLET

Te-ai despădurit de Ierni.

Lupi hăituiau la prăzi, mereu vicleni,

prăpăd făcea şi viscolul,

dădea îngheţ ca un blestem.

Şi te-ai făcut tu suflet, ocean cu insule mărunte.

Pe-al lor nisip ai mers desculţ.

Ai stat la umbra unor pomi cu nou ţesut tegumentar.

Arbori aveau talii de viespe,

le prindeai pe deget inelar.

* * * * * *

Şi-ai fost, tu suflet, bob de sare.

Câmpiilor mănate gust  le-ai dat.

La grâne şi grădină, apa fântânii le-ai turnat.

Şi-n ţesătura ta,

tu suflet

te-ai prins într-o broboadă purtată Duminici.

Dintr-o chilie ai ieşit

ca să găseşti un zbor de păsări

când ai simţit că bate alizeu,

că Ierni la tine nu se mai întorc.

_________________

CINE SUNT?

Cine sunt?

Romantismul în plete l-am cules de la cer,

de la flori, de la ape.

Sunt eu,

ce-ţi vorbeşte despre hrană şi sete

dintr-un cosmos al meu,

spirit

care aşteaptă marea-n flux să se-aşeze.

* * * * * *

Cine sunt?

Numai eu,

am venit să îţi aflu munţi şi văi, semiluna,

soarele şi laguna, sihăstria sau lumea,

un revers la muţenii, inerţii,

ce-au fost ani.

Cine-s eu?

doar femeia,

mă ridic şi iar cad.

Mai visez în real,

ascultând despărţirea frunzelor de un ram

Am venit

să îţi aflu muzica din fiinţă, vegetaţii si râuri,

cine eşti, ce dorinţă.

_______________

STRADA TA

Pe strada aceasta miros Trandafirii.

Frunze căzute au salsa lor.

Ghinde cad sub talpa mută a mea.

Melancolii se cuibăresc în trup,

ca un puişor sub aripa desfăcută.

* * * * * *

În a Toamnei mostră mă găsesc şi eu.

Cu degetele iuţi iau flori şi le miros.

Mă uit la stradă lung, cum ea se desface

în multe ilustrate, ca într-un album.

* * * * * *

Toamna o întâmpin ca pe o soră, frate,

pe care i-am văzut într-un alt drum.

Autumnal decor dă o anxietate.

Cu Trandafirii, pe o stradă, strane,

opresc un ceas, ca un tablou în cui.

________________

TU

Exişti.

Cu universul tău lăuntric,

cu tot ce înconjoară subiectiv sau nu,

praguri îmi faci,

îmi dai şi-mi iei o scară.

La piramida vieţii tot mai construim.

* * * * * *

O dragoste cu alta,

e un plus şi minus,

sunt lucruri gen neutru şi nu feminin.

Şi le mi dai pe toate într-un public,

puţin stingher, nu clandestin.

Nu facem existenţei, însă,

cuprinsul ei formal şi descriptiv.

* * * * * *

Ştiu doar că suntem eu şi tu.

Că universul tău lăutric

mi-l dai mie

cu farmecul ce-l ai , cu simţul cinic,

cu visul veşnic măsurându-ţi lucruri,

mişcări luate dintr-un glob de timp.

* * * * * *

Şi ştiu că la nivel de vise

nu am toiag,

să pot ajunge măcar în penumbra ta.

O dragoste cu alta

e dublă existenţă,

E număr matematic în simţul literar.

________________

AICI SUNT

Aici sunt ale tale obiectele, lucruri.

Le-ai aşezat la un prag unde cad cireşe coapte pe un cerdac,

iar simfonia naturii e din lacrimă şi gând.

Aici ai aprins foc,

într-o vatră cu amnarul şi cremenea dragostei tale,

punând stăpânire pe trupul fără temeiul unui vis.

* * * * * *

Nu a rămas colţ de iarbă înrourat,

să nu îl iei în senzitiv simţ,

sub nori care muşcau cer

ca dintr-un măr, chip.

* * * * * *

Aici sunt viile tale din pământul legendar.

Le-ai pus strugurii ciorchini în coşuri cu ştergare acoperite

şi au păstrat fructul proaspăt până când te-ai întors.

Nu a rămas colţ de casă,

să nu îl stropeşti cu aghiazmă,

candele să aprinzi.

* * * * * *

Aici există ieşirea ta din trecut,

cu spicele însămânţate până la a ta poartă,

cu apa fântânii arcuită spre cer.

Aici sunt excese de frumuseţi şi tandreţe,

aşezate cochet în rândurile vieţii tale.

LUCIA SAVA