Luminiţa Zaharia: „Sâmbăta seara în oraş“ şi alte poeme

SÎMBĂTĂ SEARA ÎN ORAŞ
Sîmbătă seara în oraş

se instaurează Plimbarea.

Perechi-perechi

alunecînd de mînă

cît ţine zarea. 

Ce frumoasă e perechea batrînă!

Între palmele lor, presat ca o floare

ca un plasture medicinal

pe nervul sfîşiat –

secretul fericirii. 

Ce frumoasă e perechea de adolescenţi visători

(„les enfants qui s’aiment

ne sont là pour personne…”*)!

Secretul iubirii

ei şi-l şoptesc, acum, la telefon.

Şi totuşi, uneori (vă vine a crede?!)

îşi mai scriu şi scrisori… 

Eu trec, la jumătate de viaţă,

simplu spectator,

croitoraşul cel viteaz:

şapte dintr-o lovitură!

(şapte gînduri negre

şapte gînduri gri

şapte blesteme de descîntat

într-o singură zi…).  

Ajung acasă, plîngînd,

şi mai adaug un rînd

la Cartea singurătăţii.
* Jacques Prevert – „Les enfants qui s’aiment”

___________________

PĂUNUL DECAPITAT 

Păunul decapitat

nu se mai ţine pe picioare.

Doar coada a rămas din el

evantai pentru fata frumoasă

care n-ar mînca, nici moartă!,

carne de păun.

O coadă fas-ci-nan-tă

ca o definiţie a splendorii

în ciuda ororii

de peste zi. 

La fel şi eu

(am fost odată, ca şi cum n-aş fi

dar altfel cum acest poem

s-ar povesti?!)

pleoştită rău

hrănind un zmeu

îmbrăcat în curcubeu

(şi cîte n-ar mai fi de spus

dar vremea gloriei s-a dus…)

nu ştiu, nu ştiu dacă mai pot

din paharul (jumătate gol)

al vieţii

chintesenţa s-o scot. 

___________________

POEZIA MODERNĂ
Acum te pot lăsa în urmă

în mine locul gol s-a ocupat

cu chipul tău de seară

de om preocupat

cu chipul tău de dimineaţă

ce dă pe dinafară

din oglinda crăpată şi mică,

cu chipul tău atemporal, de ceaţă,

de care cîndva mi-era frică… 

-Ce versuri demodate, măi poeto!

Pe cine crezi că interesează aşa ceva?! 

-Vrei poezie modernă?!

Na! 

Nagîţul rătăcit în urbe

tot mai introvertit şi mai stingher

visînd la balta reflectată-n cer

trasează pe asfalt spirale, curbe,

iar seara, obosit, în şifonier

citeşte Freud şi cîntă la un mîţ

de salcie cu lacrima uscată

pe limba lui ciudată de nagîţ…

O, vremuri candide de altădată… 

-Cum era chipul lui? mă-ntreabă ei

şi le răspund printr-un zîmbet subtil

le arăt o poză cu struguri negri, copţi,

prin care dă iama, rîzînd, un copil… 

Memoria care îmi joacă feste

e-un musulman cu şaizeci de neveste.

Şi mă întreb ce-mi trece-acum prin gînd

tablou naiv cu mine tricotînd. 

Nu există, desigur, bucurie mai mare

decît să fii copil într-o vie

să strîngi frunze şi gîndăcei şi pietricele ciudate

şi să le pui atent pe farfurie… 

Foaie verde de hop-hip

hai la mama-n fenotip

sună de waters are deep

copăcel, ţuşti-ţuşti, lip-lip,

naşte-te, că-ţi fac un clip

sau te face mama vip,

şi-un album: yesterday.zip

(în decor de vis: nisip).

Le arăt apoi luna rotundă

ce ştie să umple, cu prisosinţă, un cerc,

cartea de citire, cu literele atît de frumoase

pe care să le descifrez tot încerc… 

Iubesc şi eu, naiv-filantropist

am şi eu gene (puse) de artist!

Alerg şi eu…Ei, cum aşa, de cine?!

De realitatea care vine, vine

şi-ţi ia haina de pe tine… 

-Desenează-l! zic ei, derutaţi.

Iau acuarele din dulapul cu privighetori

şi pe-o pînză de păianjen pictez

curcubeul cel mai intens peste nori… 

Tăntălăul clasei

nu găsea cuvinte

să-şi declare dragostea

cretei (o, imaculată cretă!)

el – cel mai cuminte,

ea- cea mai cochetă…

Nu rîdeţi, proştilor, de cele sfinte! 

-Cîntă-l!

O, la cîntat n-am talent nici un pic

dar am învăţat că dacă vrei ceva, poţi!

Mă acompaniază greierele din roţi

şi cafeaua fierbînd în ibric… 

Prea mulţi pensionari pe cap de locuitor!

Să-i decimăm! strigă puştanii.

Moartea e gratis în ziua de azi.

Se poartă la piept o plăcuţă cu anii

şi e ilegal a trişa.

Poftiţi la lasere! La aerosoli radioactivi!

Saună la o sută de grade! La sporturi fatal de extreme…

Ce bătrîni emotivi…

N-are rost a vă teme,

moşi şi babe, dragii noştri troglodiţi expiraţi,

noua generaţie va aplauda! 

Îl visez mereu.

Azi-noapte era

o ploaie nebună de primăvară

zgîriind cu nesaţ

la fereastra mea…

Poezia modernă

e o pernă

dispusă să vadă

orice act de bravadă

ea nu se rumegă

nu se digeră discret

(cum ar trebui pepepsită o mamă

care-ar avorta un posibil poet?!)

turnaţi-o pe gît

ca pe-o otravă

cu gust inimaginabil de dulce

şi cînd pe faţa ei

de pernă-modernă

sufletul va-ncerca să se culce,

revoltaţi-vă:  NU ACUM! 

Desenată, cîntată,

ireverenţios ambalată,

prăfuită de-atîta nedrum,

aceeaşi sfîşiere de altădată

pentru care nu ai niciodată

pregătit un cavou

(numai spitalul

numai drogurile şi halatul

numai decorul e altul) 

poezia înfăşurată ca o ceapă

doar un pic degerată

loveşte din nou…
___________________

BOGĂŢIE
Bogăţia sufletului

reîncarnat

coboară pe trepte de curcubeu

direct de la Dumnezeu. 

Azi în cufărul tau,

mîine-n cufarul meu… 

LUMINIŢA ZAHARIA