NR. 6/2010

Loredana A. Ştirbu: „Obsesii“

Dragostea mea,

Mi-am ipotecat visele şi socot gândul frunzelor mai domol ca o ploaie tristă de toamnă. Mă îndrept înspre ziua revelaţiilor posibile ce ne bântuie ca o aşteptare şi îmi ating palmele ca o rugăciune revărsată întru orgoliul mîntuirii.

Simt  fiori de nelinişti transpirînd printre degetele firave ale destinului şi undeva o clepsidră îşi prefiră timpul, limitîndu-ne sa devenim … umbre. Întoarcem de fiecare dată clepsidra şi cercetăm mai atent spaţiile ,,sine-ului,, nostru.

Eu caut în esenţă un ideal. Eu nu exist în acest Univers.

*

Sună o singură dată, scurt şi apăsat şi încă odată mai lung. Uşa se deschise aproape imediat dovadă că era aşteptat.

Matei îşi sărută mătuşile cu delicateţe pe obraji, se bucura să le vadă sănătoase şi aproape neschimbate. Îşi petrecuse o bună parte din copilărie aici, în apartamentul, incarcat de istorie si obiecte de arta de pe Aleea Ion  Stîlpeanu 202.

-Vezi, spuse Rora, desprinzîndu-se din îmbrăţişare, că i-a priit traiul printre străini. Uite la el cît s-a maturizat şi ce frumuşel s-a făcut.

-Hai, intră şi fă-te comod Matei, las-o pe Rora că dacă începe să vorbească rămâneţi priponiţi în uşă pînă mîine. >>>>

Cezarina Adamescu: Portret liric: Violeta Andrei. „În joc spiral pe razele Selenei. Poezia clavirului şi a violinei“

Violeta Andrei  (nume predestinat) –  şi-a înfiripat deja, un nume în spaţiul virtual prin poezia şi comentariile pertinente pe care le afişează, pe site-uri,  dar şi prin solicitudinea cu care răspunde la provocările confraţilor internetişti, îndrumându-i cu vorba şi fapta în calea – destul de spinoasă – spre afirmare.

Adeptă a unui mesaj liric destul de optimist şi stenic, poeta iese în întâmpinarea iubitorilor de frumos, cu ghirlande aprinse de flori şi se înfăşoară în parfumul lor suav din creştet până-n tălpi. Cum altfel, dacă ea însăşi este o floare delicată care anunţă sosirea primăverii?  Şi, hrănindu-i pe ceilalţi, cu aceste miresme, ea se satură. Cu: doruri oarbe, cu tăria nopţii, cu depărtarea care devine arc-en-ciel, curcubeu în azur, cu vise îmbrăţişătoare care “ascund durerea surdă în braţele întinse”, cu ochiul de luceafăr care soarbe privirea.         Un univers populat de himere şi de doruri necuprinse care fac să se răscolească în somn cuvintele nerostite. O poezie senzuală şi în acelaşi timp, plină de mister, care promite reverii celeste. >>>>

Cristina Ştefan: „Douăsprezece elegii“

PRIMA ELEGIE

Tabloul    Citind scrisoarea-1656 Jan Vermeer

Aş fi vrut a fi iarnă

în scrisoarea ta…

o citesc şi-s umerii

aplecaţi într-un somn

repetabil, repetabil, repetabil.

nu-mi pătrunde lumina

prin fereastra neagră

fier greu

ca şi cum ne-am iubi-n toată vina…

brocartul e aspru în oră

ca dangăt din clopot.

îmi scrii că sunt ani

de când pribegeşti…

O, această perdea roşie >>>>

Gheorghe Postelnicu: „Poezia tânără“

Iată două autoare de poezie curtate insistent de publicaţiile locale: Carmen Tania Grigore (născută la Nehoiu) şi Roxana Mihaela Boboc (născută la Buzău). Mentorii au mizat pe energia lor de pornire şi startul a fost rapid. Nu s-au înşelat. Cea dintâi recunoaşte tutela literară, nuanţată părinteşte, a regretatului George Băiculescu, pe când cea de a doua se revendică din pagina literară a unui cunoscut cotidian. Cum s-ar spune, tinerele au început să-şi alcătuiască lada de zestre, croind modele apropiate de sensibilitate, dar caracteristici culturale diferite: Roxana locuieşte în Galaţi, iar Carmen în Anglia. Aflate la debutul editorial, dar cu un palmares online bogat, pot reprezenta, alături de Nicoleta Gâlmeanu şi de Gabriela Boboc, viitorul liricii feminine buzoiene. >>>>

Valentina Becart: „Ultima toamnă (o pagină de viaţă)“

Mai erau doar două zile până la evenimentul pe care-l aşteptam cu nerăbdare,

eveniment care a reuşit să-mi tulbure liniştea peste aşteptări. Porunceam gândurilor să

se întoarcă liniştite în matca cu ape limpezi până nu demult… Încercam să păcălesc timpul

ce mă pândea cu ochi nemilos… îndeletnicindu-mă cu lucruri mai „lumeşti”. După ce am

răscolit toată casa  – ştergând cu îndârjire fiecare „fir de praf” – şi după ce am aşezat fiecare lucru în colţişorul lui, mi-am pregătit o listă minuţioasă şi am plecat la piaţă. Ştiam prea bine

că sunt simple amăgiri, tertipuri fără fond… sperând că astfel voi reuşi să alung gândul insistent ce mă urmărea ca o umbră răutăcioasă. >>>>

Monica Sumalan: „Ascultă cuvântul“

Un fir de nisip se zbate între trecut şi prezent.

În palma mea se pierde.Prea fragil,prea străin de durere.

Când scriu ,cuvintele se transformă în răsarit ,în mare albastră.

E începutul unui alt timp,e un alt eu deschis spre cei cu un oftat.

Tu scrie.Eu vreau să simt bucuria de a trăi scriind.

Nimicul se pierde .

Un fir de nisip.O umbră .

Tu scrie.

Eu vreau să reinventez sensul   iubirii   rătacite în infern.

Aşteaptă-mă  .

Când scriu,  simt tăcerea curgând ,cuvântul mă ţine de mână.

Aşteaptă .

Timpul nostru împreună e aici. >>>>

Ana Urma: „E vară şi grâul miroase a pâine“

„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi-“

E vară şi grâul miroase a pâine
şi lutul mă cheamă cu aburii noi,
smerit să-mi descopăr în tainice ploi
urcioare de slavă, să am pentru mâine.
****
E vatra pătată de lacrimi fierbinţi
ochi planşi au sare în cute perechi,
din trupul naturii cu rane mai vechi
curg lacrimi amare cu urme de dinţi.
****
Sapă noi vaduri şi diguri dărâmă,
herghelia ploii strivind sub copită
case şi oameni , o jertfa cumplită,
când cer răvăşit de pământ se fărâmă… >>>>

Marina Glodici: „Poezia este respiraţia cerească a sufletului pământean“

Poezia a fost şi va fi modalitatea de comunicare candidă, gingaşă, puternică prin esenţa ei umană şi mesajul pe care îl transmite, profundă şi chiar profetică. Ea se manifestă ca o respiraţie cerească a sufletului pământean căutător de sine, de fericire şi de Dumnezeu şi se adresează atât poetului cât şi consumatorilor de poezie. Totul se petrece pe baza unei capacităţi de percepţie şi simţire atât pe plan emoţional cât şi pe cel intelectual, sentimental şi al voinţei.

Dacă am face o retrospectivă în istoria poeziei am observa că, printre primele scrieri religioase se află şi poezia, ca mijloc de transmitere a unei profeţii, mulţi dintre profeţi având o vorbire versificată. Marele poet Ioan Alexandru, spunea, cu o anumită ocazie că „Biblia este cea mai mare Carte de poezii a lumii. Tot Noul Testament este format din imnuri şi poezie. Iisus Hristos a vorbit poezie. >>>>

Alma Nicole: „Iona lui Sorescu sfârtecă burţi şi învelişuri“

De-a lungul vieţii citim multe carţi…atât de multe că nu le mai putem număra peste ani; însă sunt şi cărţi care ne rămân lipite de suflet pentru că ne identificăm cumva cu istoria personajelor lor.
„Iona” lui Marin Sorescu este una dintre acele carţi pe care am citi-o de infinite ori fără să ne plictisim vreodată; e o îmbinare de elemente literare, filosofice şi biblice, e prezentată insăşi viaţa care renaşte din mare.
Dupa ce, întâmplător am citit un fragment din „Iona” mi-am dat seama că această carte mă va marca, pentru că Iona sunt chiar eu.
Tragedia în patru tablouri „Iona” e o primă bază de pornire către exploararea lumii.
Iona lui Sorescu nu e profetul care vorbeşte cu Dumnezeu ci un pescar anonim care-şi vorbeşte sieşi. El s-a abătut de la drumul ştiut, a mers spre întâmpinarea aventurii, a necazului şi a unei comprehensiuni nebune a dramei existentiale. >>>>

Monica Sumalan: „Câmpiile sufletului“

Ne rămâne trăirea. Ea încape în inima ta  tulburată.Tot ce am trăit în clipa de veghe, de rătăcire, de intalnire cu cei dragi, tot ce am iubit în această viaţă.

Alergăm dupa himere. Dupa lucruri triste care durează cât clipa unei flori.Trecătoare sunt toate. Dar ceea ce ai adunat în inima ta clocotitoare rămâne.

Rămâi cu gândul care te însoţeşte,cu privirea şi gestul omului drag de lângă tine.

Unii află asta în ultima clipă. Alţii o preţuiesc mereu ca şi când s-ar fi născut cu ea.

Ne rămâne amintirea că am iubit într-o viaţă şi toate astea nu încap în cuvinte. Trăirea aparţine sufletului.

Nu o poţi descrie în cuvinte pentru că e fremătătoare precum trestia.

Câmpiile sufletului sunt locurile unde roibii amintirilor vin să se adape. >>>>

Cristian Lisandru: „Adăpost“

ADĂPOST

sunt neobosit

pun cărămidă  peste cărămidă

cu gesturi studiate

vreau să  clădesc adăpost pentru viaţă

am respins ofertele unor firme care promiteau castele în  leasing

cu termopane fosă  septică antene satelit

cărămizile se scumpesc pe măsură ce le aşez

mă  voi rezuma la chirpici

înfig în pământ patru pereţi

acoperiş  va fi cerul

în felul acesta ne vor lumina stelele întunericul

nu-l vom mai tăia cu o lamă tocită >>>>

Carmen Tania Grigore: „Pomi însemnaţi cu majuscule“

Livezile au rămas

neîmblânzite

frunzele urlă

când le ating coapsele

inseparabile de verde

paşii mi se întorc ruginiţi

de la pomul cel lăudat

fructele stau la pândă

amestecate printre

sferele pline de şoapte

şi se rotesc cronologic

sporind poftele din

ritmul cardiac >>>>

Anca Negru: „Aripi de porumbel“

ARIPI DE PORUMBEL

aripi de porumbel

luptând cu vijelia,

glasul înăltimilor

infinitului

în necuprins fărâmitate,

plutiti în voia

libertătii,

strigati luminii

să răsară,

întindeti-vă si

zburati

peste miliarde de stelute

din neîngrădite galaxii,

visati iubire si

dor de senin. >>>>

Anca Barbu: „Bogăţie“

BOGĂŢIE

Am tot cerul sub aripi,

Am tot soarele prin vene,

Am tot cântecul nebun

Al mărilor serene…

* * * *

Am toţi macii dintre spice,

Am toţi stropii dintr-o ploaie

Am tot murmulul de înger

Al copilei mult vioaie…

* * * *

Am un suflet prea ferice

Că vă am pe amândoi

Două stele luminoase

Ce formeaz-un mare NOI. >>>>

Florentina Loredana Dalian: „Scrisori netrimise“ (I) – roman în pregătire

Primăvara asta cam şuie mi-a amintit că am o datorie către tine. Rămăsese să-ţi povestesc cum au decurs lucrurile la întoarcerea din Italia. O! Dar să vezi mai întâi cum am plecat!

Inutil să-ţi mai spun cât de radioasă pornisem, cum aş fi străbătut ţara în zbor între punctele cardinale, de la sud-est la nord-vest. Trec peste dulcegăriile expirate care-mi hălăduiau prin cap, cu tot ce zboară şi se mănâncă totodată.

Din călătoria cu trenul, singurul lucru demn de amintit – înafară de fixaţia pe care o făcusem pentru ceas şi calculul mental al orelor/ minutelor/ secundelor rămase până la destinaţie – ar fi modul aproape agresiv în care o babă insista să mă culce, după ce, trăgându-mă insistent de limbă, aflase că îmi voi continua călătoria din BM până în nordul îndepărtat al Italiei. Mi-a trebuit cam mult să mă prind că mobilul bătrânei era, de fapt, să găsească un pretext ca să şi-l tragă mai aproape pe bătrânelul care împărţea bancheta cu mine. >>>>

Georgiana Elisabeta Panait: „Chipul tău“

CHIPUL TĂU

Ochii tăi de copilă

oferă flori de liliac,

părul creţ şi castaniu –

curge pe umeri ca fluviul printre pietre.

Gura ta dulce şi zâmbitoare –

fredonează  valsul primăverii,

Chipul tău de înger

aprinde rugul vieţii mele.

_________________

TU…

Sufletul  în căutarea ta începe să rătăcească-

printre pietrele vieţii, necontenit aleargă,

deschide uşa gândurilor şi iese –

tăcerea filosofică…

Sub soare, legată strâns, stă iubirea.

inima-mi spune:

“Miroase a păsări călătoare”! >>>>

Liviu Florian Jianu: „Versuri pentru Mădălina“

Iti scriu si azi, pe albul fara numar

Al unei coli de suflet, Madalina,

Si tu-mi citesti  hrisovul peste umar,

Si-alini in cant pacatele, si vina –

* * * *

Traiesti, si canti, si razi, si plangi, si poate

Astepti scrisori  pulsand de mangaiere,

Odihna tie, ce ai fost de toate,

Odihna tie, cantec in tacere –

* * * *

Te cheama lumea-n ropot de aplauze,

Si nici nu se mai stie, jos, sau sus,

Cum ai luptat pentru atatea cauze,

De-al vietii tale cantec, mai presus – >>>>

Marieta Gabriela Secu: „Foc“

FOC

De câte ori aud de tine

Se sparge în ochii mei

Un val de lacrimi

Şi-n văzduhul ce mă înghite

Alunec umbră şi tresar…

Şi nu mai sunt nici poezie

Nici amintire

Nici parfum

Mă  simt un strop de nebunie

Răspântie

Ca foc pe drum… >>>>

Corina Ciuraş: „Copaci“

COPACUL CU ZULUFI

Primăvara trimite adieri timide,

Degete fine printre zulufii copacului.

Ar vrea să-l răsfeţe, dar se teme

Să nu-l trezească prea devreme

_______________

COPACUL CU VALURI

Dacă obosesc de prea mult frumos

Aleg să mă odihnesc.

Mă aşez pe banca primei iubirii,

Las inima să-şi primenească odăile,

• • Iar copacul cu valuri mă poartă spre ţărmul speranţei. >>>>

Nastasia Savin: Deconstruirea Bvd. Brătianu (analiza romanului „Patul lui Procust“ de Camil Petrescu)

În prezenta lucrare, Deconstruirea bulevardului Brǎtianu, vom supune analizei un fragment din romanul ,,Patul lui Procust” de Camil Petrescu, şi anume, descrierea bulevardului Brătianu[1].. Această problemă, urmărită pe parcursul prezentei lucrări, se va baza pe un suport ştiinţific şi metodologic, în linii mari, descriptivist (e.g. Jean-Michel Adam, ,,Le texte descriptif”, Jean Ricardou, ,,Noi probleme ale romanului”).

Metodele de cercetare utilizate sunt atât tradiţionale, cât şi moderne: analiză-sinteză, inducţie-deducţie, comparativă etc.

Termenii cheie ai acestei lucrări sunt: personaj[2], descriere[3], izotopie[4].

Cum se cunoaşte, iluzia posibilităţii descifrării textului literar prin biografie cade ori de câte ori suntem tentaţi să recurgem la diferite chei pe care povestea ni le pune la îndemână. Aceste elemente, cheile, sunt transformate pe parcursul romanului într-un material de construcţie îmbinat la moduri ce duc spre un cu totul alt ansamblu, a cărui rigoare demonstrativă nu poate fi niciodată cea a unei vieţi reale. >>>>

---