~Ana Maria Balaş: „Tableta mea de scriitor tânăr“

Pentru mine scrisul nu este o activitate , este esenţa care mã face sã am forţa sã continui zi de zi. Si când spun „scris „ nu mã refer la activitatea în sine , ci la starea în care te afli atunci când îţi aduni toate gândurile, sau dimpotriva – le laşi sã zburde aiurea  şi începi  sã-ti aşterni pe hârtie trãirile.  Acea stare ne intoarce înapoi în timp, în noi înşine, ne descãtuşeazã, ne face fericiţi. Privesc scrisul ca pe o eliberare. De multe ori am fost întrebatã : De ce scriu? Pentru cã probabil, altfel nu aş putea trãi.

Am crescut o datã cu poezia şi ea – o datã cu mine. Am fost învãţatã sã privesc împrejurul meu atentã şi sã culeg la fiecare pas acel „ceva „ care mã face fericitã. Nu ne trebuie mult ca sã fim fericiţi. Numai cã uneori, e prea aproape ca sã-l mai vedem. E greu sã spun la câţi ani m-am apucat de scris. Cred cã de când am învaţat primele litere şi primele poezii, a început sã se nascã în mine aceasta nevoie.  Sau de cand îmi cânta mama în fiecare searã ”Muma lui Stefan cel Mare” de Bolintineanu. Cum spunea Marguerite Yourcenar „probabil vom fi întâmpinaţi de amintiri ca de nişte îngeri„, amintirile copilãriei ne construiesc  pe dinãuntru, ca sã putem noi apoi sã ne construim pe dinafarã. Scrisul nu face altceva decat sã ne transforme iar şi iar, în acei copii care ştiau sã se bucure de strãlucirea unei zile senine, de calmul unei ploi de varã, de noroiul greu de pe ghetuţele de joacã, de mâna ocrotitoare a mamei.

Scrisul se aseamãnã de multe ori cu ruga neîncetatã a unui pustnic în chilia sa. E un isihasm care va inceta o datã cu viaţa mea! In fiecare zi , nu fac altceva decât sã trãiesc la maxim fiecare clipã pe care o am şi sã mã reîntâlnesc cu acea stare ..în care pot sã scriu, în care EU..devin completã!

Scriu ca sã fiu iarãşi eu, cea dintotdeauna – un copil „contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu„.  ANA MARIA BÃLAŞ

09 iulie 2008