~Vasilichia Sinescu: „Ultima ninsoare“

POVESTE

Ca o pasăre ninsă neliniştită de zbor

Se mistuie-n aspre nisipuri pragul

Aştept cântecul cocoşilor

În crucea de foc din mijlocul nopţii

-aici ard porţile mari ale orelor-

sălbatice focuri prefac în poveste

învinsele tărâmuri ale argintului.

Nenumărate aripi cuprind sfioase

Hotarele grele şi cantarul de piatră

Fâşii mai late de mătase trec prin pacea porumbului

Şi teamă mi-e ca-n pădurile arse

Povesti nescrise încă zăbovesc sub clopote stinse

Pe lespezi ţări se apleacă un curios curcubeu

______________

REGĂSIRE

Ninsorile sunt risipite în veacuri,

Printre poeţi cu alai de visători.

Cireşii în cămăşi de mire întineriţi de atâta floare

Răzbat nămetii înfloriţi sub luna.

* * * * *

Păsări ce  încă străjuiesc  în cântec

Îşi pleacă aripi peste ulcioare

Se aude zborul  nins, prea alb,ca un descântec

Şi afară iarna ,  iar ,s -a rătăcit în stele

* * * * *

Oglinzile speranţa –n dimineaţa,

Îşi uita   luciul albastru peste râuri

În  cuiburi  cresc  albastre petece de Luna

Ispita  spre porţi    deschise  către  soare.

______________

ULTIMA NINSOARE

Ultima ninsoare am acoperit-o în ape.

Sufletul să mi-l spăl în fiecare duminică

Cu ochii rotunzi mama mai spera o zi

S-arunce muscate roşii în cuşca leilor

Ce au devastat toate amintirile .

* * * * *

În cuiburi sub lună au crescut puii

Păsării nevinovate cu pene de ceară

Mă aplec sfioasa în zăpadă ascunsă

Şi las puii să-şi depene argintul fără de păcate.

* * * * *

Poate va mai ninge mâine,

la o margine de cer ,cine ştie ce va fi……

VASILICHIA SINESCU