~Daniel Safta: „Poet irosit“

POET IROSIT

Sală ce bea, ce te privea

Cum goleai verdele, din pahar

Cum te scurgeai, pe pături mizere

Pe aşternuturi hoteliere. Cum te plăceai,

Nu, te iroseai. Tu vroiai să pleci, să rupi

Haine, coifuri. Spadă şi foc.

*****

Nu ştii să ceri, nu vrei un loc.

Stai şi mori, uitând că poţi, că ai în

Cap; numai parai. India, ţară plecată, după

Tine venită şi barbă şi gânduri. Mamă

Urlând, câinii plângând. Cu pana te aprinzi

Şi rupi şi zvârli.

*****

În cerneală să scrii

Cu pana ta stufoasă, pe hârtie.

____________

         FĂRĂ TITLU

 

Clopot ciobit, se sparge în tipar

De frânghie lovit, de tras asurzit

De mesaje ascunse în bătăi, în vânt

De frunze. Pe spinare de miop, în uitare

De ciclop. Corduri ce frământă, zgomot, dar

Nu de nuntă, nu de casă, nu de masă,

Zgomot de singură nevastă. Plâns de

Toţi, plâns de El. Clopot spart, uitat de

Zel. Tras şi ros şi mâncat de ploaie

Făr’ de rost. Copii văzut, alergând în

Cerc, jucând cu flori, aruncate spre El.

 

DANIEL SAFTA