~Al. Florin Ţene: Cronică la „Fulgi de ciocolată“ de Andreea Osiceanu

Volumul de debut, compozit,  semnat de Andreea Osiceanu, intitulat simptomatic “Fulgi de ciocolată”, apărut la Editura Silvania, Rm.Vâlcea, 2009, ne descoperă o autoare polivalentă ce îşi încearcă “arcuşul” creaţiei în poezie, proză scurtă şi teatru.

În “Cuvânt-Înainte”autoarea se destăinuie că”Nu sunt ceea ce nu pot să fiu. Dar ador acţiunea de a ieşi din tipar, multicolorul procedeu de a ne diferenţia. Nu pot să fiu o copie a celor ce se petrec în jurul meu.” Aceste rânduri se constituie într-o profesiune de credinţă la începu de drum, atât de sinuos şi imprevizibil , cărare ce duce spre adevărata literatură.

Andreea Osiceanu, în poezie,  se află pe linia acelor fantezişti ingénue care fac din imaginaţie un mod de aproximare a interiorităţii. Discursul liric e o parafrază a eului, o formă de confesiune prudentă, uneori indecisă, fel de a vorbi indirect despre sine în termini personali:”iluzia îmi displace precum o prăjitură greţoasă…// M-am trezit alarmată de ceasul unei noi realităţi,/ Dură,dominantă şi diferită de tot ce am ştiut…// Imnul pueril şi-a găsit identitatea/ într-un eu mai matur,/ Mai trecut prin viaţă…”(“Matinal nedorit”).Volumul e o călătorie simbolică în propriul eu, pusă sub semnul labirintului, o introspecţie în fond , organizată, sub forma unui scenariu cultural-sentimental.

Prozele scurte sunt clic-clacuri ale unui aparat fotografic ce surprinde secvenţe de viaţă care pot fi reale, sunt radiografii corecte a unor destine din circuitul social al vieţii, cu toate complicaţiile pe care le presupune aceasta: minciuna, (vezi” Kevin_Gogonea 2008”), starea sufletească într-un moment dat la citirea sintacmei”Bine aţi venit!”(“Mă simt bine–venită…”). Obsesia prezentului care face presiune asupra percepţiei autoarei, rememorarea clipelor, punerea în oglindă a depoziţiilor, introspecţia, suspiciunea reflexivă sunt procedeele la îndemâna prozatoarei.De aici vin, fără îndoială, observaţiile cu caracter aforistic, ce presupun concentrarea spirituală a experienţelor de viaţă acumulate dintr-un context livresc. Mijloace pe care le regăsim şi în piesele de teatru, care din păcate nu respectă întrutotul tehnica dramaturgiei.

Pentru un volum de debut Andreea Osiceanu a reuşit să ne capteze atenţia.

AL.FLORIN ŢENE