~Emilian Marcu: „Ionela Voicila Dobre – Între verde şi albastru“

Ioana Voicilă Dobre, Între verde si albastru, Editura Anamarol, Bucuresti, 2010,144 p. Copertă şi ilustraţii Niculina Vizireanu.

După o activitate îndelungă şi intensă în cenacluri literare tradiţionale dar şi la cele de pe internet, după apariţia în diferite reviste, almanahuri şi antologii, pe suport de hîrtie şi on line, evoluţii pe site-uri literare ( în mare vogă în aceste vremuri), Ioana Voicilă Dobre şi-a asumat riscul de a debuta cu o carte de autor, care inserează în paginile sale, poeme de vîrste diferite ale autoarei dar şi ilustratii ale graficienei Niculina Vizireanu. Cartea vrea să sugereze prin titlu legătura autorului cu pămîntul dar şi cu cerul, un fel de levitaţie peste orizont, peste cele două noţiuni fundamentale. Dar în această frîngere se află omul cel de toate zilele cu trăirile şi speranţele lui, cu împlinirile şi mai ales neîmplinirile, ştiut fiind că poezia se naşte, mai ales, din durere.. „Eu nu şi-am fost decât o primăvară,/ Parfum de dor şi dragoste şi rouă/ ce te-au înnobilat întâia oară/ C-un nume nou şi cu o haină nouă// Eu nu ţi-am fost decât o primăvară…” se confesează cu un aer de sinceritate Ioana Voicilă Dobre în poemul Primăvară-lăcrămioară, poem care o defineşte fidel şi îi arată posibilităţile lirice, confesivitatea şi sinceritatea, care uneori se apropie de o oarece naivitate, de o anume copilărire. Dealtfel poemele Ioanei Voicilă Dobre excelează prin sinceritatea discursului, prin lirismul epic pe care îl conţin, prin voluntarismul gestului şi prin dăruirea continuă şi necondiţionată pentru un ipotetic iubit. La ea „plouă lacrimi de iubire” pentru că „au înflorit caişii aşa cum visele-nfloresc” continuând cu îndemnul „adapă-te din lacrimă, iubite!”.
Poezia scrisă de Ioana Voicilă Dobre se bucură de aprecieri din partea colegilor de cenaclu, ataşate cu generozitate, de autoare în deschiderea cărţii dar şi la finele ei. „Fire curioasă autodidact, iubeşte slova, dreptatea şi adevărul. Mereu surprinzătoare şi plină de optimism, afirmă că este în continuă grabă să prindă clipa în poezie” ne avertizează, într-un amplu discurs analitic, Valentina Becart, care mai spune: Dincolo de obstacole, înfrîngeri, zbucium, poeta îşi pune nădejdea în poezie…”.
Poemele Ioanei Voicilă Dobre, multe din ele fragile, pun în prim plan continua căutate a sinelui pentru întregirea sferei din cele două emisfere de Magdenburg ce asemenea polilor magnetici se resping dar se şi atrag mereu. Să fie acesta jocul dragostei şi al morţii în deşertul de cenuşă?
La această întrebare încearcă să răspundă Ioana Voicilă Dobre iar răspunsul este o continuă amăgire. Dacă a reusit sau nu să răspundă la această întrebare cititorul va decide.

EMILIAN MARCU